x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pacienţii de la psihiatrie, trimişi acasă: „E frig”

Pacienţii de la psihiatrie, trimişi acasă: „E frig”

20 Ian 2016   •   17:59

Valul de frig care traversează România a condus la o situaţie inedită în judeţul Suceava. Mai mult de jumătate dintre bolnavii de la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc au fost externaţi, ieri, mai devreme decât ar fi trebuit, din cauza frigului din saloane, după avarierea reţelei de transport gaz din zonă. Directorul unităţii a spus că din cei 42 de bolnavi internați, în spital se mai află doar 20 de pacienți, care au fost grupați în saloane încălzite cu radiatoare, hrana acestora fiind preparată la un aragaz cu butelie. În cazul în care alimentarea cu gaz a orașului nu va fi reluată până astăzi, urgențele vor fi redirecționate către Spitalul Județean de Urgență Suceava. Potrivit reprezentanților Prefecturii Suceava, defecțiunea ar fi fost produsă, cel mai probabil, ca urmare a obturării conductei de gaz cu o bucată de gheață.
 

×