Ministerul Sănătății anunță peste 100 paturi noi ATI pentru București. Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan, desemnate spitale suport COVID
Un alt mare oraș din țară intră în scenariul roșu, de joi. Școală online și masca obligatorie pe stradă
Spitalul Județean de Urgență Ploiești precizează că admiterea pacienților în secțiile ATI s-a făcut până în acest moment în ordinea gravității
GRAFIC. Cea mai mare incidență cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, în București și Alba
Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că mesaje RO-ALERT preventive vor fi trimise și în alte județe în perioada următoare
Asociația Pro Consumatori atrage atenția Ministerului Sănătății: Una din cinci măști este mască fashion
Teatrele, cinematografele și școlile din Sfântu Gheorghe se închid după ce a fost depășită incidența de 3 la mia de locuitori
Corpul de control al premierului a făcut verificări la Spitalul Universitar de Urgență București. Mai multe nereguli descoperite
Două localități din Brașov au depășit pragul de 4 cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. Alte cinci localități au o incidență de peste 3
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, înregistrate în București, Brașov și Prahova
Coronavirus în România, 19 octombrie 2020: 2.466 de noi cazuri de infectare la un număr foarte mic de teste
Reacția lui Ludovic Orban, după ce prefectul Capitalei nu a știut datele epidemiei: 'N-am urmărit declarațiile'
Firele de păr din bărbia femeilor, mai mult decât o problemă estetică. Când trebuie să mergi la medic?
Rusia dansează cazacioc pe ritm de csárdás. Cât de tare se aude muzica de la Kremlin? -Partea a IV-aCiprian Demeter
Deviația, Gauss, Cebîșev și încrederea: anatomia unei societăți între echilibru și manipulareIonuț Bălan