x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pandemia a tăiat 5 milioane de lei din încasările artiștilor

Pandemia a tăiat 5 milioane de lei din încasările artiștilor

de Dan Straut    |    25 Aug 2020   •   11:00
Pandemia a tăiat 5 milioane de lei din încasările artiștilor

Închiderea cinematografelor, restaurantelor, barurilor și hotelurilor, operată în lunile pandemiei, le-a creat prejudicii și artiștilor, nu doar patronilor acestora. Interpreții și creatorii de muzică/fonograme câștigă sume consistente din difuzările creațiilor lor în aceste spații, plus difuzările pe radio, TV, cablu și internet, încasările dintr-un trimestru obișnuit oscilând între 12 și 14 milioane de lei. În trimestrul II 2020, când aproape totul a fost închis, sumele cuvenite artiștilor au scăzut sub 9 milioane de lei.

 

 

Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM - este asociația care colectează şi apoi repartizează banii cuveniţi artiştilor interpreţi români şi străini. Banii provin din difuzarea înregistrărilor comerciale de către posturile de radio şi TV, operatorii de cablu, cinematografe, restaurante, hoteluri, baruri, discoteci, organizatori de evenimente artistice etc. Pe scurt, CREDIDAM colectează drepturile de autor ale artiștilor care au creații difuzate la radio, TV, pe internet etc., dar și în spații publice ori de recreere și, după reținerea unor comisioane, le plătește, fiecăruia în parte, sumele cuvenite. Asociaţia numără în prezent peste 15.000 de membri - actori, dansatori, muzicieni din toate genurile (pop, folk, rock, muzică populară sau muzică clasică) - practic, toate vedetele de ieri și de azi ale scenei din România și din străinătate.

 

Cel mai negru trimestru

 

Statisticile CREDIDAM arată că în trimestrul IV al anului trecut sumele colectate de asociație ca drepturi de autor ale artiștilor membri totalizau 13,9 milioane de lei. Ulterior, în trimestrul I 2020 (din care doar ultimele două săptămâni au fost afectate de starea de urgență), suma colectată a coborât la 12 milioane de lei. A venit apoi trimestrul al doilea (perioada aprilie-iunie), cu totul afectată de închiderea restaurantelor, barurilor, discotecilor și altor spații în care se difuzează muzică, și suma colectată a fost de doar 8,8 milioane de lei. Așadar, cu peste 5 milioane de lei mai puțin decât la sfârșitul anului trecut, în condițiile în care din cinematografe nu s-a mai putut colecta niciun leu.

 

Sumele colectate de pe urma muzicii ambientale din baruri, hoteluri, restaurante etc. au scăzut de la 5,6 milioane de lei, în trimestrul IV 2019, la 1,1 milioane de lei, în trimestrul II 2020

 

 

Artiștii și interpreții membri ai CREDIDAM se întrunesc astăzi, la București, în Adunarea Generală Anuală a asociației

×