x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parc fotovoltaic de 20 de milioane de euro lângă Săliştea

Parc fotovoltaic de 20 de milioane de euro lângă Săliştea

de Lucian Dobrater    |    27 Feb 2011   •   15:43
Parc fotovoltaic de 20 de milioane de euro lângă Săliştea

153905-pianu.jpgConsiliul Judeţean Alba a aprobat documentaţia investiţiei proiectului unui parc fotovoltaic de producere de energie electrică, care va fi  livrată în sistemul naţional. Investiţia este în valoare de aproape 20 de milioane de euro şi a fost iniţiată de firma SIT Tehnologii Industriale SRL Sebeş. Parcul va fi amenajat în zona limitrofă a terenului de golf “Paul Tomiţă”, spre localitatea Săliştea şi se va întinde pe o suprafaţă de aproape zece hectare de teren (99.910 metri pătraţi). “Comisia tehnică judeţeană de amenajare a teritoriului şi urbanism a avizat favorabil documentaţia, cu condiţia obţinerii tuturor avizelor şi acordurilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Documentaţia va fi aprobată prin hotărârea Consiliului local al comunei Pianu”, a declarat Alin Cucui, preşedintele comisiei şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Amenajarea parcului fotovoltaic va începe în acest an şi va fi finalizat în 2012. Vor fi instalate un total de 17.820 de module, iar puterea de vârf a instalaţiei va fi de 4.989 kwp (unitatea de măsură a energiei solare obţinută din panouri fotovoltaice), echivalentul a aproape 5 MW. Producţie de energie electric prevăzută este de 7.733 MWh/an.

Proiectul este o premieră pentru judeţul Alba şi este unul dintre cel mai mari iniţiate la nivel naţional. “Am încheiat un contract cu firma din Sebeş prin care am concesionat terenul pe o perioadă de 35 de ani. Noi venim cu terenul, iar firma se ocupă de implementarea investiţiei. Comuna va beneficia de redevenţă şi un anumit procent din profitul înregistrat”, a precizat Marin Petruse, primarul comunei Pianu. Potrivit contractului de asociere, din al treilea an de la punerea în funcţiune, Primăria Pianu va primi 10 la sută din venitul realizat de către firma SIT din Sebeş. Beneficiul anual al comunei Pianu este estimat la cel puţin 20.000 de euro de an.

Energia electrică obţinută va fi furnizată în sistemul energetic naţional. “Deţinem toate autorizaţiile necesare pentru demararea proiectului. Am depus documentaţia pentru a obţine fonduri europene nerambursabile”, a declarat Picchio Nazzareno, administratorul firmei din Sebeş. Măsurătorile la faţa locului au fost realizate de specialişti în domeniu din Italia, Spania şi Germania. Panourile vor fi amplasate în aşa fel încât să capteze la maximum razele soarelui. În perioada de construcţie vor fi create 80 de locuri de muncă.

Lucian Dobrater

 

×