x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Părintele Vasile Ioana: „Postul Mare, ediția 2024, înseamnă și post de TikTok, și post de Facebook, și post de Instagram"

Părintele Vasile Ioana: „Postul Mare, ediția 2024, înseamnă și post de TikTok, și post de Facebook, și post de Instagram"

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2024   •   18:45
Părintele Vasile Ioana: „Postul Mare, ediția 2024, înseamnă și post de TikTok, și post de Facebook, și post de Instagram"

În timpul Postului Paștelui, credincioșii sunt îndemnați să se elibereze nu doar de păcate și energii negative, ci și de influența dăunătoare a rețelelor sociale. Părintele Vasile Ioana subliniază importanța unei detoxifieri sufletești și trupești intense în această perioadă, considerată cea mai lungă și mai importantă din calendarul creștin. „Postul Mare, ediția 2024, înseamnă și post de TikTok, și post de Facebook, și post de Instagram", a precizat părintele într-un mesaj adresat credincioșilor.

Pe parcursul celor 48 de zile ale Postului Mare, credincioșii sunt chemați să se abțină de la consumul de carne, lactate și dulciuri, având permisiunea de a consuma pește doar în două zile speciale: în Buna Vestire și în Duminica Floriilor.

Într-un context în care tehnologia și rețelele sociale domină adesea viața cotidiană, părintele Vasile Ioana atrage atenția asupra importanței de a folosi acest timp cu înțelepciune și a se concentra pe activități mai benefice pentru dezvoltarea spirituală și personală.

Postul Paștelui este cunoscut și sub denumirea de Postul Mare sau Paresimile si precede sărbătoarea Învierii Domnului. Având în vedere că data Sfintelor Paști nu are o dată fixă de prăznuire, începutul Postului Sfintelor Paști diferă de la un an la altul. Anul acesta, Învierea Domnului este prăznuita pe 5 mai.

Postul Paștelui pentru creștinii ortodocși a început deja. Lăsata secului pentru Postul Sfintelor Paști are doua etape: Duminica Înfricoșatei Judecăți, când este Lăsatul sec de carne, pe 10 martie și de la această dată nu se mai consumă carne până de Paște și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica Lăsatului sec de brânză, pe 17 martie, de când nu se mai consumă lactate și ouă, potrivit crestinortodox.ro.

Anul acesta creștinii ortodocși au de ținut 48 de zile de post, de pe 18 martie, până pe 5 mai. În perioada postului, creștinii se roagă pentru curățarea sufletului și nu consumă carne, brânză, ouă, lapte. Cu toate acestea există și zile în care aceștia au dezlegare la pește.

Postul Paştelui este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an.

 

×