Potrivit Antena 3 CNN, aceștia spun că nu încearcă să își ferească fiul de rigorile legii și de răspunderea pentru faptele sale.
Miruna și Mihai Pascu, părinții tânărului, susțin că vor să vină în ajutorul familiilor tinerilor răniți.
„Nu există cuvinte prin care se ne exprimăm durerea și șocul provocate de această tragedie în care fiul nostru a fost implicat.
Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca.
Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.
Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.
Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găsi o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente.
Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale ”ușoară” pentru a ieși din ce avem de dus că părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, au declarat părinții băiatului pentru hotnews.ro.
Aceștia au subliniat faptul că este singura declarație pe care o vor da public.
Detalii șocante despre Vlad Pascu, tânărul care a omorât doi tineri din cauza drogurilor.
În aceeași seară în care a curmat viața celor două victime pe care le-a lovit cu mașina, băiatul de 19 ani fusese oprit de două ori de polițiști. Prima dată agenții l-au oprit în cadrul unei acțiuni de conștientizare, pentru a-i recomanda să conducă mai prudent. Ulterior, în urma unui apel la 112 care i-a reclamat șofatul haotic, tânărul a fost din nou oprit de polițiști.
Deși i-au găsit droguri în mașină, agenții nu au efectuat verificarea cu aparatul drugtest, pe motiv că tânărul nu prezenta semne că ar fi consumat substanțe psihoactive.
După ce a plecat de la secție acesta ar fi consumat stupefiante în Vama Veche, înainte de a pleca cu maşina şi să provoace tragicul accident cu doi morți şi trei răniţi.
Tânărul avea un istoric cu consumul de droguri. În 2022, pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal după ce a fost prins cu 0.7 grame de cannabis asupra sa. Dosarul s-a închis însă rapid, pe motiv că nu se justifică cheltuielile de judecată, în raport cu cantitatea mică de stupefiante depistată.
parinti