x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parlamentul European - Mai putine emotii pentru Romania

Parlamentul European - Mai putine emotii pentru Romania

de Irina Cristea    |    07 Apr 2006   •   00:00
Parlamentul European - Mai putine emotii pentru Romania

Stadiul pregatirilor Romaniei si Bulgariei in vederea aderarii europene va fi dezbatut din nou de parlamentarii europeni la sfarsitul lunii. Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, nu va mai prezenta evaluarea Comisiei doar in fata parlamentarlor din Comisia pentru Afaceri Externe, ci in cadrul plenarei din 26-27 aprilie. Este o noua solutie gasita de oficialii europeni pentru a se asigura ca Legislativul Uniunii va avea un cuvant important de spus privind aderarea celor doua state. Initial, trebuia ca raportorii pentru Romania si Bulgaria, Pierre Moscovici si Geoffrey van Orden, sa faca un raport la raportul intermediar prezentat de Olli Rehn. Iar apoi europarlamentarii sa se exprime prin vot fata de concluziile documentelor si, practic, fata de aderarea la timp a celor doua.

PROCEDURA. Ieri, parlamentarii s-au pus de acord asupra unei proceduri simplificate. La plenara din 26 aprilie, Olli Rehn va trebui sa raspunda la intrebarea: "Care este stadiul pregatirii Romaniei si Bulgariei?". Va fi o interpelare orala semnata de seful comisiei pentru afaceri externe, Elmar Brok (foto), si de Moscovici si van Orden. Interpelarea va fi urmata de o dezbatere potrivit metodei "catch-eye", conform careia oricine are ceva de spus are dreptul la microfon. Va fi o simpla discutie, care nu se va incheia cu un vot. Scopul este ca Olli Rehn sa afle opinia parlamentarilor europeni despre cat de pregatite sunt Romania si Bulgaria. (Irina Cristea)

×
Subiecte în articol: observator