Mare tămbălău ieri la şedinţa Consiliului General al Capitalei. Mărul discordiei a fost Pasajul Basarab, care de nouă ani înghite sute de milioane de euro din banii bucureştenilor.
Consilierii PSD s-au certat cu toată lumea, inclusiv cu primarul Oprescu, căruia i-au cerut o anchetă pentru modul în care s-au făcut exproprierile. Verdictul a fost unul care va scoate din buget alte zeci de milioane de euro. Conservarea. Adică stoparea lucrărilor.
Şedinţa de ieri de la Primăria Capitalei ne întoarce în timp, mai exact în 2000, când, pe atunci, primarul Traian Băsescu introducea pe ordinea de zi a Consiliului General proiectul Pasajului Suprateran Basarab. De atunci a început circul pe roate. Consilierii PSD au fost împotrivă, cei din PSD – PNL de acord. S-au spus multe vorbe grele, s-au făcut acuzaţii fel de fel. Anii au trecut, s-a schimbat primarul general, a venit Adriean Videanu, însă situaţia a rămas la fel. S-a mai schimbat o dată edilul, a venit Sorin Oprescu şi, surpriză, tămbălăul a continuat. Ieri, parcă cei nouă ani de război nu se scurseseră, aceleaşi replici, aceiaşi oameni, aceleaşi interese. Numai că timpul a costat bani, iar până acum s-au cheltuit pe acest pasaj blestemat zeci de milioane de euro, costul final fiind de 160. Nu sunt gata decât doi kilometri, asta în condiţiile în care trebuia terminat luna viitoare.
Când securea războiului părea îngropată şi Guvernul voia să emită o hotărâre prin care să declare Pasajul Basarab de utilitate publică, subiectul a sărit în aer. Nimeni nu s-a mai înţeles cu nimeni. Pentru ca premierul Boc să facă acest lucru trebuia ca aleşii locali să solicite acest lucru Executivului. "Reveniţi-vă cu nervii. În urma unei anchete am descoperit că s-au propus spre expropriere terenuri care se află la doi kilometri şi jumătate distanţă faţă de pasaj, mai mult, firma care făcea acest lucru (n.r. – SC Metrou SA) nu are contract cu municipalitatea. Noi nu participăm la acest jaf pe banii bucureştenilor. Cerem primarului Oprescu să verifice toate exproprierile făcute până acum şi evaluările făcute, până atunci, noi cei din PSD nu votăm nimic", a spus Doru Giugula.
"Toată lumea are dreptate, trebuie să spunem lucrurilor pe nume. O lucrare de aproape doi kilometri, cum este Pasajul Basarab, ca să intre în conservare costă 32 de milioane de euro. Asta în condiţiile în care constructorul a cerut penalităţi de 66 de milioane de euro", a spus edilul-şef al bucureştenilor. S-a trecut la vot şi nu s-a ţinut cont de cele spuse de primarul general. Cei din PSD s-au abţinut de la vot, aşa că hotărârile care vizau Pasajul Basarab, respectiv declararea de utilitate publică şi exproprierile din zonă au fost respinse.
CE AR TREBUI SĂ FIE
Pasajul Suprateran Basarab ar urma să aibă o lungime de 1,9 kilometri, o lăţime maximă de 44,5 metri în zona staţiei de deasupra Gării Basarab şi o lăţime de 25,5 metri pe restul pasajului. Distanţa minimă dintre clădirile din zonă şi pasaj trebuie să fie de cel puţin 14 metri. Podul Basarab va prelua în jur de 5.000 de vehicule pe oră în perioadele de vârf, construcţia pasajului rezolvând, potrivit specialiştilor municipali, situaţiile "conflictuale" de trafic de la sol. Vor fi descongestionate astfel zonele Calea Griviţei – Titulescu, Dinicu Golescu – Şoseaua Orhideelor, Calea Plevnei – Şoseaua Orhideelor – Calea Giuleşti şi Splaiul Independenţei – Şoseaua Grozăveşti.
Citește pe Antena3.ro