Ancheta în cazul Caracal continuă. Șase camioane cu gunoaie au fost scoase din curtea și locuința lui Gheorghe Dincă. Printre lucrurile lui Gheorghe Dincă au fost descoperite și pastile de potență, scrie Antena 3.
De altfel, anchetatorii au ridicat și un camion cu haine și bijuterii, cât și șase cutii cu fragmente osoase, fragmente care urmează să fie investigate.
Procurorii au ridicat și fire de păr, pete de sânge, probe care au ajuns la INML pentru analiză.
Timp de aproape o lună, anchetatorii au cercetat casa, dar şi curtea locuinţei lui Dincă, care are aproape 3.000 de metri pătraţi, fiind folosit şi un aparat special de scanare.
În curtea casei, au fost descoperite mai multe gropi, unele fiind cimentate sau betonate, fiind adunate mii de probe, care au fost transportate în camioane la INML şi Institutul Naţional de Criminalistică pentru a fi expertizate.