Bebelusul de sase luni care a fost ucis de mama lui a fost inmormantat, azi, la Brasov, in prezenta membrilor familiei din partea tatalui si a prietenilor, pastorul care a oficiat ceremonia spunand ca tragedia este "lucratura diavolului", religia penticostala nepropovaduind acte de jertfa umana.
Bebelusul a fost inmormantat in Cimitirul Municipal Brasov, in jurul orei 13.00, la ceremonie participand tatal micutului, precum si membri ai familiei si prieteni ai acestuia.
Mama copilului, care este in arestul Politiei Judetene Brasov, precum si membrii familiei din partea acesteia, nu au participat la inmormantare.
Oamenii au descris-o pe Monica Iudeanu, femeia care si-a decapitat copilul cu un satar, ca fiind o femeie foarte retrasa si tacuta si care nu a cerut nimanui ajutorul.
Pastorul Daniel Muresan, cel care a oficiat ceremonia de inmormantare, a declarat jurnalistilor ca tragedia este "lucratura diavolului" si ca religia penticostala nu propovaduieste jertfa umana, ci valorile morale ale Bibliei: "sa nu ucizi" sau "sa-ti iubesti aproapele".
Reprezentantii bisericii spun ca femeia suferea de tulburari psihice si chiar au indemnat-o sa mearga sa se trateze.
Monica Iudeanu a fost arestata preventiv, sambata, pentru 29 de zile, de magistratii Tribunalului pentru Minori si Familie Brasov, sub acuzatia de omor deosebit de grav.
Avocatul femeii a facut recurs, acesta urmand sa se judece, miercuri, la Curtea de Apel Brasov.
Femeia si-a ucis bebelusul, vineri, decapitandu-l cu un satar. Ea si-a motivat gestul in fata procurorilor invocand versete din Vechiul Testament si spunand ca l-a adus ca jertfa lui Dumnezeu.
Dupa ce l-a taiat in mai multe bucati, l-a pus in pungi de plastic si l-a dus intr-o camera ce era folosita ca loc ca depozit.
Ea a fost gasita de sotul ei, in jurul orei 15.00, barbatul fiind cel care a chemat Politia. Un copil al cuplului, un baiatul de opt ani, si-a sunat tatal, Iosif Iudeanu (38 ani), pe telefonul mobil si l-a chemat acasa, barbatul fiind plecat la Ghimbav, la parintii lui, impreuna cu alti trei copii cu varste cuprinse intre trei si sase ani.
Iosif si Monica Iudeanu mai au sase copii - cinci baieti si o fata.
Familia Iudeanu locuiste in Piata Sfatului nr. 13 din Brasov, intr-o cladire formata din doua corpuri - unul cu o camera si bucatarie, iar celalalt compus din doua camere si o bucatarie.
Nici femeia, nici barbatul nu au ocupatie. Potrivit vecinilor, barbatul mai lucreaza cu ziua, insa nu are un venit constant, iar familia, care apartine cultului penticostal, traieste din ajutoarele primite de la Biserica Penticostala.