x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patriarhul Daniel, la finalul primei Sfinte Liturghii săvârşită la Catedrala Naţională a Mântuirii Neamului: Biserica nu este tribunal, ci spital, şcoala mîntuirii noastre

Patriarhul Daniel, la finalul primei Sfinte Liturghii săvârşită la Catedrala Naţională a Mântuirii Neamului: Biserica nu este tribunal, ci spital, şcoala mîntuirii noastre

04 Sep 2016   •   13:15
Patriarhul Daniel, la finalul primei Sfinte Liturghii săvârşită la Catedrala Naţională a Mântuirii Neamului: Biserica nu este tribunal, ci spital, şcoala mîntuirii noastre

Biserica nu este tribunal, ci spital şi şcoală pentru toată viaţa, şcoala mîntuirii noastre, a afirmat duminică patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la finalul primei Sfinte Liturghii săvârşită la Catedrala Naţională a Mântuirii Neamului.

Pornind de la Evanghelia zilei, patriarhul a îndemnat la iertarea păcatelor celor care au greşit faţă de noi, lăsând în voia lui Dumnezeu "judecătorul milostiv şi drept" judecarea celor care ne-au greşit.

"Săvârşim Sfânta Liturghie aproape de biserică, pentru că în biserică primim iertarea păcatelor noastre prin pocăinţă şi spovedanie şi prin împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului care se dau spre iertarea păcatelor şi spre viaţa veşnică, aşa cum se spune în rugăciunea de la împărtăşire. (..) Dar tot aici învăţăm, suntem îndemnaţi să iertăm şi noi greşelile celor care ne-au greşit . În acest sens Biserica este un spital, un loc de vindecare de păcate, de ură, de invidie, de răutate, de lăcomie, de porniri dezorganizate ale vieţii trupeşti şi sufleteşti. (...) Căci Biserica nu este tribunal, ci este spital. Un spital sufletesc", a afirmat patriarhul, la finalul primei Sfinte Liturghii săvârşite duminică la Catedrala Naţională a Mântuirii Neamului.

Întâistătătorul BOR consideră că "Biserica este, în acelaşi timp, o şcoală pentru toată viaţa", "care nu poate fi înlocuită de alte şcoli şi nici cu alte spitale".

"Singurul învăţător pentru toată viaţa noastră pământească, ca pregătire pentru Viaţa Cerească Netrecătoare, este Hristos Domnul, apostolii lui şi sfinţii părinţi învăţători ai Bisericii. Deci aici este şcoală pentru toată viaţa, pentru toate vârstele, pentru toate profesiile, pentru toate specializările, pentru toate rangurile, de la cel mai simplu credincios, până la cel mai înalt în slujire ierarh. Biserica este şcoală pentru toată viaţa, este şcoala mântuirii, şcoala unirii noastre cu Dumnezeu, izvorul vieţii veşnice. De aceea ea nu poate fi înlocuită de alte şcoli şi nici de alte spitale. Ea este spital duhovnicesc pentru curăţirea de patimi, de păcate, de boli sufleteşti şi de dobândirea bucuriei, vindecării, prin unirea cu Hristos, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Ea este şcoala care ne îndeamnă lucrul cel mai de preţ şi anume că valoarea sufletului fiecărui om este mai mare decât toate bogăţiile acestei lumi, decât toate galaxiile, decât toate planetele. Sufletul fiecărui om are o valoare infinită fiindcă este creat după chipul lui Dumnezeu, cel nelimitat şi veşnic viu", a spus patriarhul Daniel.

La slujbă, oficiată de patriarhul Daniel, împreună cu mai mulţi ierarhi români şi străini, pe o scenă ridicată în faţa Catedralei, au fost prezenţi participanţii la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, preoţi şi diaconi, credincioşi din Bucureşti şi din ţară.

Sursa: AGERPRES

×