x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patroana căminelor ilegale de bătrâni și o îngrijitoare, eliberate din arest

Patroana căminelor ilegale de bătrâni și o îngrijitoare, eliberate din arest

25 Dec 2013   •   14:07
Patroana căminelor ilegale de bătrâni și o îngrijitoare, eliberate din arest

Cele două femei care au fost arestate preventiv în dosarul căminelor ilegale de bătrâni din Prahova au fost eliberate, ele primind interdicția de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, informează agerpres.ro.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații Tribunalului Prahova au admis, marți, recursurile formulate de Cornelia Zidaru, patroana căminelor de la Păulești și Ploiești, și de Gabriela Ion, una dintre îngrijitoarele de la căminul din Păulești, care au fost arestate, joi, pentru infracțiunile de instigare la lipsire de libertate și respectiv lipsire de libertate.

Astfel, instanța de judecată a respins ca neîntemeiată propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești privind arestarea preventivă a celor două inculpate și a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24 decembrie până la data de 22 ianuarie 2014 inclusiv. Instanța a dispus, totodată, punerea de îndată în libertate a celor două femei, dacă nu sunt reținute sau arestate în alte cauze. Decizia este definitivă.

Cornelia Zidaru, administrator al celor două cămine de bătrâni care funcționau ilegal la Păulești și Ploiești, și Gabriela Ion, angajată ca îngrijitoare la căminul de la Păulești, au fost arestate preventiv săptămâna trecută pentru infracțiunile de instigare la lipsire de libertate și respectiv lipsire de libertate.

Conform anchetatorilor, la căminul din Păulești, îngrijitoarea, la îndemnul administratorului căminului, a legat de pat două bătrâne pentru a le împiedica să se deplaseze.

Cele două femei au fost reținute după mai multe descinderi care au fost efectuate în urmă cu o săptămână la patru adrese din Păulești și Ploiești.

La un cămin din Păulești au fost găsiți 31 de bătrâni care erau ținuți în condiții insalubre, iar la un cămin similar din Ploiești au fost depistați trei vârstnici tot în condiții insalubre. Toți bătrânii din cele două cămine au fost transportați la spitale din județ pentru îngrijiri medicale. 

×