x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patru marocani au fugit dintr-un centru de carantină din Arad. Trei dintre ei umblă în continuare liberi prin oraș

Patru marocani au fugit dintr-un centru de carantină din Arad. Trei dintre ei umblă în continuare liberi prin oraș

12 Mai 2020   •   17:25
Patru marocani au fugit dintr-un centru de carantină din Arad. Trei dintre ei umblă în continuare liberi prin oraș

Patru cetăţeni marocani au fugit ieri dintr-un centru de carantină din judeţul Arad. Unul dintre fugari a fost prins de forţele de ordine într-o pădure, iar ceilalți trei sunt căutați în continuare, anunță Hotnews, citat de Antena 3.

"În zonă au fost direcţionate imediat echipaje de poliţie şi jandarmerie, pentru căutarea celor patru bărbaţi, unul dintre aceştia fiind depistat de către jandarmi în scurt timp, în zona împădurită din apropierea centrului de carantină. În acest moment, căutările continuă pe cele mai probabile trasee de deplasare şi în zonele în care se pot afla ceilalţi trei", a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma.

Bărbatul identificat a fost introdus din nou în carantină pe o perioadă de 14 zile, cu suportarea, de către acesta, a cheltuielilor de carantinare. Lui i se va deschide și dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

"Precizăm faptul că aceste centre de carantină nu au regim de detenţie, iar misiunea jandarmilor este de a asigura măsurile de ordine publică în zona acestora. Permanent, cetăţenii aflaţi în carantină sunt informaţi despre prevederile legale privind măsura carantinării şi consecinţele penale rezultate din nerespectarea acestor măsuri", a mai adăugat reprezentantul Prefecturii Arad.

×
Subiecte în articol: arad carantina