Aproximativ 1.500 de turişti sunt aşteptaţi în perioada Crăciunului în staţiunea Straja, din Valea Jiului, unde se poate schia pe patru pârtii pregătite din timp pentru acest moment al anului, tunurile de zăpadă artificială funcţionând la maxim pentru a asigura calitatea cerută de iubitorii sporturilor de iarnă.
"Stratul de zăpadă pe pârtii măsoară circa 25 de centimetri. Aproape 80% din zăpadă este artificială, însă pârtiile au fost pregătite bine, calitatea acestora fiind cotată în nota 8, pe o scară de la 1 la 10", a declarat şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.
Potrivit acestuia, în Straja a nins în cursul nopţii de luni spre marţi, stratul nou de zăpadă măsurând peste 10 centimetri, iar până la sfârşitul săptămânii sunt aşteptate şi alte ninsori.
Se poate schia pe pârtiile Constantinescu, Platoul Soarelui, Canal şi în partea de sus a Pârtiei Mutu.
Toate instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale, la fel ca şi telegondola care pleacă din Lupeni spre Straja.
"Ne aşteptăm ca în Straja să ajungă aproximativ 1.500 de turişti. Le recomandăm tuturor să nu părăsească zonele schiabile amenajate", a menţionat şeful Salvamont Lupeni-Straja.
În celelalte staţiuni de munte ale judeţului Hunedoara a nins, dar stratul de zăpadă nu permite practicarea schiului în Parâng şi Râuşor.
Salvamontiştii au organizat deja serviciile de permanenţă în toate staţiunile montane.