DE AUSTERITATE • GUVERNUL DIN POIANĂ
Conducerea naţională a democrat-liberalilor, în frunte cu premierul
Emil Boc şi cu ministeriabilii partidului, s-a întâlnit ieri cu
parlamentarii proprii în Poiana Braşov.
La Complexul Favorit, din Poiana Braşov, jurnaliştii au fost mai întâi scanaţi cu detectoare de metale, căutaţi prin buzunare şi puşi să-şi ridice mâinile deasupra capului. O gafă sesizată imediat de cei prezenţi a fost panoul de fundal cu sigla PD-L, albastră pe fond galben, adică exact culorile adversarilor liberali.
GREAUA MOŞTENIRE. Emil Boc a deschis şedinţa, deşertând sacul cu promisiuni electorale, pe fondul criticii susţinute a guvernării anterioare: "Avem facturi neplătite, lăsate de Guvernul Tăriceanu, de 6,7 miliarde de euro, pe care trebuie să le achităm. Vom sprijini dezvoltarea economică, menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă, sprijinirea IMM-urilor, protecţie socială, fie că vorbim de industria auto, medicamente, transporturi, mediu, educaţie, sănătate etc".
SACRIFICIUL CONDUCĂTORILOR. După înşirarea priorităţilor "generoase" ale Guvernului, aplaudate la scenă deschisă de parlamentari, Emil Boc a trecut la teza preferată a preşedintelui Traian Băsescu, preluată de la alţi preşedinţi ai României înaintea lui, necesitatea sacrificiului clasei conducătoare în favoarea celor mulţi şi săraci. Mesajul de esenţă socialistă al premierului Boc a sunat astfel: "Vreau sprijin parlamentar pentru interzicerea acelui cumul pensie-salariu, al aşa-numiţilor pensionari de lux. Intenţia nu este de a lovi în categoriile sărace. Salariul maxim va fi de 48 de milioane de lei vechi, în sistemul de stat". Premierul însă nu s-a oprit aici şi a plusat, pe fondul unei tăceri din ce în ce mai apăsătoare a parlamentarilor din sală: "Prioritară este şi eliminarea pensiilor parlamentarilor. Sper să avem voinţa politică, pentru că am promis în campania electorală, deşi nu va fi o măsură plăcută pentru parlamentari". În final, Emil Boc a ocolit cu grijă incidentul "Vulpea" – Virgil Ardeleanu, de la Ministerul de Interne – şi a clamat necesitatea corectitudinii şi frăţietăţii cu PSD, în cadrul coaliţiei guvernamentale.
"PRIORITIZAREA" LUI BERCEANU. Miniştrii democrat-liberali au luat apoi cuvântul în acelaşi registru cu cel al premierului, inclusiv Theodor Stolojan, care a citat cu convingere din Traian Băsescu. Ministrul Radu Berceanu nu s-a dezminţit nici ieri în discursul său, plin cu poveţe pentru parlamentarii partidului, presărat cu dezacorduri gramaticale şi cu termeni inexistenţi în limba română, cum ar fi "prioritizare".
Citește pe Antena3.ro