Presedintele PPRM Corneliu Ciontu si deputatul Anghel Stanciu au fost exclusi din partid, din decizia lui Corneliu Vadim Tudor, care i-a acuzat de "tentativa de puci" la care s-au "dedat", "instigati de unii lideri ai PSD, carora le-au promis anexarea PPRM".
C V Tudor, care este presedinte fondator al partidului, a anuntat si retragerea sprijinului politic pe care i l-a dat PPRM lui Adrian Nastase, pe care l-a catalogat drept "tartorul care i-a zapacit de cap pe Cornel Ciontu si Anghel Stanciu". El mai afirma ca PPRM este hotarat sa voteze pentru destituirea lui Nastase de la presedintia Camerei. C V Tudor a anuntat ca va propune Camerei Deputatilor schimbarea lui Ciontu din Biroul Permanent si a lui Stanciu din fruntea Comisiei pentru Invatamant. In plus, va propune Plenarei Extraordinare a Consiliului National al PPRM, care va avea loc sambata, validarea, prin vot, a acestei decizii, in conformitate cu statutul formatiunii. Despre Ciontu, C V Tudor a spus ca este un "electrician pensionar si analfabet", iar despre Anghel Stanciu ca are un caracter "abject". Discordia a pornit de la declaratiile lui Corneliu Ciontu, date duminica trecuta, in care se arata surprins de "evolutiile bizare si neprincipiale care au avut loc in PPRM in ultimele zile", referindu-se la cererea organizatiilor de tineret si femei ca partidul sa revina la denumirea initiala si Vadim Tudor sa fie reales presedinte. REPLICA. Dupa excludere, Ciontu a declarat ca Vadim Tudor "incalca orice norma de democratie in conditiile in care confunda partidul cu feuda lui". "Este o procedura 100% abuziva. Deputatul Anghel Stanciu a spus si el ca invinuirile nu au nici o baza reala. "Probabil ca o declaratie a mea de la Iasi, absolut neutra, in care spuneam ca e posibil sa candidez la sefia PPRM in toamna, la Congres, sa fi nascut aceste asertiuni", a explicat Stanciu. (Carmen Vintila)
Citește pe Antena3.ro