Pensionarii de oţel din Piaţa Universităţii

Au, dupa toate probabilitatile, in marea lor majoritate, cam 60-70 de ani. Incep sa apara in Piata Universitatii pe la prinz, unii stau o vreme pe bancute la Fintini, intre Universitate si Arhitectura, altii se instaleaza direct pe treptele din fata Teatrului National. Unii au pancarde facute de ei insisi, cel mai adesea pe foi de hirtie format A4, pe care le tin in miini sau si le prind pe caciuli, ca pe un soi de coroane. Cind s-au mai strins, scandeaza lozinci, lansate de unii dintre ei, sau de persoane mai tinere, care intre timp s-au amestecat in multime, dar care cel mai adesea stau pe trotuar, in fata lor, si par ca dirijeaza scandarile. In fapt, asa cum stau grupati pe mai multe rinduri, pe trepte, parca ar fi un cor, doar ca melodiile cintate nu sint cele din repertoriul Madrigalului. Daca e sa cinte, atunci e vorba despre 'Desteapta-te romane', 'Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa', ori 'La Palatul Cotroceni cinta cucuveaua'.

Se mai intimpla, cind printre ei se inmultesc baietii din galeriile de fotbal, sa se alature, la rindul lor, refrenului 'Basescu, la puscarie', intonat pe melodia Guantanamera. Prefera insa scandarile, si in preferintele lor par sa se gaseasca, intr-o ordine aproximativa, 'Jos Basescu', 'Iesi afara, javra ordinara', 'Anticipate, nu comasate'. Urmeaza 'Jos Guvernul' si 'Unitate'. Desigur, in functie de moment si de context, scandarile mai variaza, pancardele se innoiesc in fiecare zi.Stau acolo cu orele, unii dintre ei pina seara tirziu, cind, in cele din urma, cedeaza locul celor mai tineri, care au iesit, si ei, in sfirsit, in piata.

Nu i-a izgonit frigul de saptamina trecuta, nu i-a speriat ninsoarea de simbata, 21 ianuarie. Vremea ciinoasa nu a facut decit sa adauge la repertoriul lor o alta lozinca: 'Ploua, ninge, tot vom invinge'.Toata lumea s-a asteptat, si cei din spectrul Puterii au si sperat, ca revendicarile lor sa fie doar de natura economica, si sa poata fi discreditati, cum li s-a intimplat pina acum tuturor celor care au iesit in strada pentru drepturi banesti. Acesti pensionari, chiar daca spun ca au pensii mici, taiate si mai mult de actualul guvern, ca nu le ajung banii pentru medicamente, ca de-abia au cu ce plati intretinerea, nu stau sa inghete in strada pentru a cere pensii mai mari. Ei isi cer inapoi demnitatea, pe care regimul presedintelui Basescu le-a nesocotit-o mai mult decit oricine. Pensii mici au avut dintotdeauna, dar pina acum nimeni nu le-a trintit in fata ca sint doar niste asistati, care n-au dreptul sa se plinga. Asistatii de acum sint cei care, prin munca lor, buna sau rea, cum o fi fost la vremea ei, au platit studiile, bune sau rele, pentru generatia mea si pentru alte generatii, au platit si salariile, de dinainte de 89 si dupa, pentru domnul Basescu si altii asemenea lui, care acum ii considera 'capuse' pe sistemul bugetar.

Afirmatiile presedintelui Basescu au reusit, in ultimii ani, sa-i influenteze pe multi, care au preluat fara sa se oboseasca a gindi, tot acest discurs indreptat impotriva 'bugetarilor' si a pensionarilor, discurs care nu avea alt scop decit atomizarea societatii romanessti. Astazi, acelasi discurs incearca sa mentina si sa adinceasca atomizarea, prin insinuarea ideilor ca 'toti politicienii sint la fel', ca nu exista alternativa si ca votul nu reprezinta o solutie. Ideile acestea sint impartasite, cu prea putine rezerve, de multi dintre cei mai tineri, militanti anti-sistem, sau pur si simplu scirbiti de clasa politica romaneasca. Si au dreptate sa fie scirbiti, doar ca democratia, oricit de imperfecta, este, totusi, forma de organizare cea mai putin nociva majoritatii cetatenilor dintre cele care s-au inventat pina acum pe planeta Pamint.Pensionarii de pe treptele din fata Nationalului au inteles acest lucru, si asta se vede din felul in care, cu obstinatie, cer anticipate - si sa nu-i acuze nimeni ca ar fi incoerenti, pentru ca ei se asociaza intr-o masura mult mai mica la discursul care ii condamna pe toti politicienii.

Nu sint multumiti nici de opozitie, si nici nu ar prea avea de ce sa fie, dar isi aduc aminte, tocmai pentru ca au o virsta, ca sub nici o alta guvernare, fie a PSD-ului, si cu atit mai putin a PNL-ului, nu au fost atit de batjocoriti, pe fata, cu rea vointa evidenta, ca in timpul celui de-al doilea mandat al presedintelui Basescu si in vremea nenumaratelor si nenumarabilelor guverne Boc. De aceea, tocmai ei au fost aceia care au permis intrarea pasnica in piata a manifestantilor sositi de la mitingul USL, pe care unii i-au primit cu aplauze, dar majoritatea fara ostilitate, in pofida a ceea sperau PDL-ul, UNPR-ul si presedintele Basescu. Si asta pentru ca au vazut ca sint la fel, ca la mitingul politic au participat oameni asemenea lor, unii chiar dintre ei, dintre cei care statusera pina in acea zi in piata, si care apoi au revenit tot acolo. Celor care sustin, tot in virtutea intereselor PDL-ului, ca manifestatia din Piata Universitatii este apolitica, ei le raspund prin scandarile si pancardele lor. Ce fel de revendicari sint cele care se opun comasarii alegerilor, care cer alegeri anticipate pentru constituirea unui nou Parlament, si cer demisia presedintelui si a guvernului? Sint cele mai politice revendicari imaginabile, pentru ca vizeaza respectarea Constitutiei si buna functionare a unor institutii ale statului, in nici un caz desfiintarea unor institutii, cum cer cei situati pe pozitii anti-sistem, si asa cum insinueza apropiatii lui Basescu si ai PDL ca s-ar intimpla. E adevarat insa ca au revendicari politice de pe pozitii non-partizane. Unii dintre ei nu l-au primit prea bine pe Ludovic Orban, dar nici reprezentantii asa zisului Partid al Poporului, al lui Dan Diaconescu, nu au fost bineveniti in Piata. Ieri i-au facut sa plece din apropierea lor pe cei de la Noua Dreapta, si asta spune totul.

Toata lumea se intreaba cit vor mai continua protestele, si unii sint sceptici, iar altii, din perspectiva Puterii), optimisti, crezind ca, pina la urma, manifestantii se vor satura de frig, ninsoare, de felul in care sint ignorati de Presedinte, care, in ciuda scandarilor 'iesi din Palat daca esti barbat', nu mai apare pe nicaieri. Si unii si altii ignora insa o forta pe care nimeni nu a luat-o in serios pina acum: cea a pensionarilor. Nu e o forta data de numarul lor, fiindca, pina la urma, in Piata se string doua-trei sute dintre ei, la care se adauga apoi ceilalti, mai tineri si mai numerosi. Nu e o forta data nici de vreun program ideologic, pentru ca nu au si nu isi propun neaparat sa aiba asa ceva. Este insa forta data de stupefianta lor rezistenta, cea care pe vremea lui Ceausescu ii facea sa poata sta cu zilele la cozi, fie canicula fie ger. Desi cei care protesteaza acum in Piata Universitatii nu prea au cum sa fie cei care erau pensionari pe vremea comunismului (trebuie ca aveau 40-50 de ani in 89), ei au preluat acelasi model al tenacitatii celor de atunci. Numai ca acum, aceasta tenacitate nu mai e indreptata catre obtinerea unui kilogram de brinza ori a unui litru de ulei, nici catre umplerea unei butelii de aragaz, ci catre afirmarea unor principii. Acesti pensionari de otel reprezinta, uluitor, nucleul dur al manifestatiei din Piata Universitatii, pe care ei o fac sa continue, adunindu-se, in fiecare zi, primii, si ei vor ramine acolo, pe ger si pe ninsoare, pina vor redobindi ceea ce isi doresc: demnitatea care le-a fost luata (Ecaterina Gabriela Lung, profesor la Universitatea Bucuresti, text preluat de pe pagina de facebook cu consimtamantul autorului).