x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PERCHEZIŢII DE AMPLOARE într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul, 9 milioane de euro

PERCHEZIŢII DE AMPLOARE într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul, 9 milioane de euro

10 Mar 2015   •   09:18
PERCHEZIŢII DE AMPLOARE într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul, 9 milioane de euro

Polițiști specializați în investigarea criminalității economice efectuează, în această dimineață, 61 de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani, 49 de suspecți urmând să fie audiați, informează un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române. Acțiunile au loc în București și 10 județe — Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmbovița. Sunt vizate locuințele suspecților și sediile sociale ale societăților administrate de aceștia.

Conform IGPR, în perioada 2008 — 2014, 101 persoane, în calitate de asociați, administratori sau împuterniciți ai 88 de societăți comerciale, ar fi eludat obligațiile fiscale.

De asemenea, aceștia sunt bănuiți că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziția de material de construcții, piese și componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prin aceste operațiuni fictive ar fi prejudiciat bugetul general consolidat cu peste 9 milioane de euro.

Ulterior, arată IGPR, prin intermediul firmelor controlate, cei în cauză ar fi efectuat mai multe tranzacții financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de "rularea" acestor valori prin conturile bancare ale societăților. Astfel, aceștia ar fi disimulat proveniența și circulația banilor.

Dosarul penal este instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mehedinți, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

La perchezițiile de marți dimineață participă 300 de polițiști din Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmbovița, precum și jandarmi.



×