Poliţia Română efectuează 146 de percheziţii la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu statului român de 30 de milioane de euro, prin evaziune fiscală şi spălare de bani.
La acţiune participă peste 300 de poliţişti din cadrul unităţilor centrale şi teritoriale ale IGPR şi luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
Percheziţiile se desfăşoară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Arad, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, şi Vrancea.
Poliţiştii vor pune în executare 90 de mandate de aducere, iar în urma audierilor urmează a fi dispuse măsuri legale.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011-2014, reprezentanţii a peste 200 de societăţi comerciale ar fi creat circuite fictive pentru eludarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.
De asemenea, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obţinuţi ar fi fost reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi este de aproximativ 30.000.000 de euro.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al SRI.