Astfel, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 570 de persoane care fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Poliţiştii români au pus în aplicare 14 mandate europene de arestare, fiind depistate 113 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 234 de persoane erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 15 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 29 de documente şi au fost găsite 57 de autovehicule, căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 203 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 17 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 19 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 18 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar trei erau semnalate dispărute de autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 22 documente şi cinci autovehicule căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.