x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Persoanele cu dizabilităţi atrag atenţia că indemnizaţia pe care o primesc este insuficientă

Persoanele cu dizabilităţi atrag atenţia că indemnizaţia pe care o primesc este insuficientă

06 Oct 2021   •   19:40
Persoanele cu dizabilităţi atrag atenţia că indemnizaţia pe care o primesc este insuficientă
Sursa foto: pixabay.com

Persoanele cu dizabilităţi atrag atenţia că indemnizaţia pe care o primesc este insuficientă, beneficiarii neputând să se descurce cu sumele care le sunt alocate.

"Indemnizaţia lunară a persoanelor cu dizabilităţi are următoarele valori: 500 de lei pentru adultul cu handicap grav, 375 de lei pentru adultul cu handicap accentuat şi 60 de lei pentru adultul cu handicap mediu. Noi, Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, am făcut eforturi extraordinare, încă din anul 2017, să explicăm că persoanele cu dizabilităţi nu pot efectiv să se descurce cu această indemnizaţie, pentru că ele trebuie să facă faţă şi costurilor legate de dizabilitate", a declarat preşedintele Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, Daniela Tontsch, la o dezbatere online desfăşurată miercuri.

Ea a explicat că valoarea prestaţiei sociale, care cuprinde indemnizaţia lunară, indiferent de venituri şi bugetul complementar acordată persoanelor cu dizabilităţi, este calculată, începând de la 1 ianuarie 2018, conform OUG nr. 60/2017, care modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Potrivit prevederilor actului normativ, la baza modului de calcul este Indicatorul Social de Referinţă (ISR) şi nu Indicele Preţului de Consum, aplicabil anterior acestei date.

În prezent, valoarea ISR este de 500 de lei, a precizat Daniela Tontsch.

×