Pescuitul industrial, interzis în Delta Dunării

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că autorităţile vor lua în sfârşit o măsură anunţată cu perseverenţă în ultimii ani, dar niciodată asumată: interzicerea pescuitului industrial în Delta Dunării. Adorată de unii, contestată cu la fel de multă vehemenţă, măsura pare a contra­zice recomandările europene şi internaţionale despre felul cum se administrează o Rezervaţie a Biosferei.

Interzicerea pescuitului industrial în Delta Dunării înseamnă restricţionarea totală a acestei activităţi. Cu alte cuvinte, în Deltă se va mai pescui foarte puţin. Localnicii vor mai avea voie să pescuiască doar câteva kilograme de peşte pe zi, pentru hrană personală, iar pescarii sportivi vor fi mult mai strict monitorizaţi. Celebrele capturi de sute de kilograme şi cherhana­le­le pline vor trebui să devină o amintire. Cel puţin asta este viziunea autorităţilor, care pregătesc o ordonanţă de Guvern în acest sens. Măsura va fi luată într-o ultimă şi disperată încercare de a stopa braconajul sălbatic ce a pus stăpânire din 2005 încoace şi care a scăpat de sub orice control: în fiecare zi, tone de peşte sunt scoase din Rezervaţie, ajungând pe piaţa neagră, fără ca statul să vadă vreun ban pentru resursa exploatată.

Povestea începe în anii ’90, o dată cu închiderea, una câte una, a "perlelor" industriei tulcene. Sute, poate mii de tulceni disponibilizaţi s-au întors acasă, în satele de baştină din Deltă şi, în lipsă de alt loc de muncă, au început să pescuiască. Ani în şir a fost haos în Rezervaţie, pescarii făcând prăpăd. Trăiţi la oraş, muncitori în fabrici şi uzine, au uitat respectul pentru resursă pe care îl au pescarii bătrâni şi au prăduit totul. Evident, nimeni nu s-a ocupat de pază, de repopulări, de investiţii de mediu. Totul s-a oprit în 2002, când, în urma unei decizii îndelung contestate, statul a decis concesionarea activităţii de pescuit din Delta Dunării. Toată lumea a sărit ca arsă când 19 firme au câştigat licitaţiile şi s-au apucat de pescuit organizat în Rezervaţie. În ciuda scandalurilor, majoritatea purtate la televizor, contestatarii nu au putut dovedi nimic ilegal în aceste contracte, atribuite "pe gură" ba lui Adrian Năstase, ba lui Ion Ţiriac, ba prinţului Sturdza. Concesionarii au fost obligaţi prin contract la pază asupra resursei, la repopulări masive şi la investiţii de mediu (de tipul dragărilor). Statisticile arată că în acei ani braconajul s-a redus aproape de tot, braconierii preferând, ca să nu moară de foame, să lucreze pentru concesionari. Studiile efectuate de diverse institute de cercetare în Deltă au arătat că şi resursa începuse să-şi revină, crescând efectivele la mai toate speciile. În plus, statul încasa câteva sute de mii de euro anual din redevenţe, după ce ani în şir nu colectase un ban. Totul s-a terminat printr-o decizie politică în 2005, când guvernul adus la putere de Traian Băsescu a decis rezilierea concesiunilor şi exploatarea resursei la liber. Reţelele de braconaj s-au refăcut aproape instantaneu, iar de atunci se pescuieşte sălbatic în toată Rezervaţia. Braconierii au atacat în mai multe rânduri chiar autorităţile care încercau să le confişte peştele.

STRATEGIA DE LA SEVILLA
Interzicerea de tot a pescuitului a fost văzută în ultimii ani ca soluţia extremă pentru a scăpa de braconieri. E simplu pe hârtie, dar cum poţi controla asta în sute de mii de hectare de luciu de apă, când statul nu are oameni, bărci rapide şi resurse pentru a controla Delta? În plus, preve­derea se bate flagrant cap în cap cu Strategia de la Sevilla privind rezervaţiile biosferei, care sti­pulează că activităţile economice nu trebuie interzise, ca în parcurile naţionale, ci trebuie sprijinite, pentru ca populaţia din zonă să se poată dezvolta cot la cot cu protecţia naturii. Este un document de care par să nu fi auzit ultimii guvernatori şi miniştri ai Mediului.