x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 10.000 de ucraineni au intrat luni în România

Peste 10.000 de ucraineni au intrat luni în România

19 Iul 2022   •   12:00
Peste 10.000 de ucraineni au intrat luni în România

Peste 10.000 de cetățeni ucraineni au intrat luni în România, informează Poliția de frontieră.

Luni, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 259.900 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 67.800 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 130.175 de persoane, dintre care 10.927 de cetăţeni ucraineni, în scădere cu 2,3 % faţă de ziua precedentă.

Din 10 februarie până luni, la nivel naţional, au intrat în România 1.614.109 cetăţeni ucraineni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucraineni