x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 2.700 de arme de foc deținute ilegal au confiscat polițiștii în primele nouă luni ale anului

Peste 2.700 de arme de foc deținute ilegal au confiscat polițiștii în primele nouă luni ale anului

de Redacția Jurnalul    |    26 Oct 2025   •   14:40
Peste 2.700 de arme de foc deținute ilegal au confiscat polițiștii în primele nouă luni ale anului

Peste 2.700 de arme de foc și peste 330.000 de caryușe deținute ilegal au confiscat polițiștii în primele nouă luni ale anului 2025, a anunțat duminică IGPR.

În primele 9 luni ale anului, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai structurilor din teritoriu au avut 1.761 de acțiuni pe linie de arme și braconaj cinegetic și 933 de acțiuni pe linie de explozivi și substanțe periculoase.

De asemenea, au fost efectuate 10.047 de controale pe linie de arme la persoane fizice și juridice și 3.047 de controale pe linie de explozivi și substanțe periculoase, totodată fiind puse în aplicare și 2.217 mandate de percheziție domiciliară.

Astfel, polițiștii au scos din circuitul ilegal 2.733 de arme de foc deținute ilegal, din care 229 letale și 2.504 neletale supuse autorizării, și au indisponibilizat 333.642 de bucăți de cartușe de diferite calibre, 7,3 tone carne de vânat, 41 de autovehicule folosite la săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic, aproximativ 10 kg explozivi de uz civil, peste 6 tone de articole pirotehnice și 784 de tone de substanțe periculoase.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politisti arme ilegale confiscari