x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 70% dintre apelurile 112 sunt false

Peste 70% dintre apelurile 112 sunt false

de Mara Raducanu    |    11 Feb 2011   •   12:53

Numărul 112 este comun pentru toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, fiind utilizat pentru a contacta gratuit serviciile de urgenţă. Ieri, am vizitat centrul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă. Odată ajuns aici, pare că ai intrat într-o mică navă spaţială, în cabina de comandă. Dincolo de încăperea cu pereţii de sticlă - unde nu poate pătrunde oricine - în faţa monitoarelor pline de date şi de "cazuri" stau ca nişte roboţei conştiincioşi vreo şapte-opt operatoare cu casca la ureche. "Alo, 112. Vă rog, ce problemă aveţi?", răspunde rapid doamna când deja culoarea roşie apărută pe calculator semnala acut urgenţa. Problema: Furat antenă staţie radio. Se preiau datele, iar competenţa este declinată către  Poliţie. Trebuie să fii rapid şi să te înarmezi cu multă răbdare. "Cetăţeanul trebuie să înţeleagă bine. Operatorul 112 nu are rolul de a îndruma persoana care sună. Noi nu facem altceva decât să răspundem şi să distribuim mai departe către structurile competente datele. Cel mai important sfat pentru cei care apelează 112 este acela de a da informaţii complete operatorului nostru. Oamenii sunt diferiţi, vă daţi seama, fiecare sună cu problemele lui. Uneori se enervează pentru simplul fapt că nu îi place vocea operatorului. Alteori sunt agitaţi, nervoşi", ne-a declarat colonel Dănuţ Popescu, locţiitor şef Direcţie STS. 

Odată ce aţi sunat la 112, în 80% din cazuri apelul vă este preluat în trei secunde. În 35 de secunde, cazul dumneavoastră este transferat către dispeceratele structurilor competente în rezolvarea problemei (Poliţie, Jandarmerie, Ambulanţă, Pompieri). Nu vă lungiţi cu vorba! Nu are nimeni timp să vă asculte poveştile. La  nivelul Bucureştiului, cei 46 de operatori 112 preiau zilnic 8.000-9.000 de apeluri, dintre care 73% sunt false. Cel mai mare "trafic" este seara, cam între 800-1.000 de apeluri. "Alo 112? Veniţi să mă ajutaţi că mă răpesc extratereştrii"; "Mi-am pierdut umbrela, mă ajutaţi să o caut?"; "Mi s-a urcat pisica în copac, veniţi să o daţi jos", sunt doar câteva dintre "cererile" sau glumele proste pe care le primesc zilnic operatorii 112. "Recordul" pe anul 2010 la  apelări  îl deţine un bărbat  din Neamţ: 7.000 de "urgenţe" şi multe sancţiuni primite de la poliţie. La nivel naţional, potrivit statisticii din ultimele luni ale lui 2010, au fost aplicate 383 de amenzi pentru "joaca de-a 112".

×