x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Petre Cozma, tatăl handbalistului, în faţa judecătorilor de la Budapesta: “Marian a fost executat la comandă”!

Petre Cozma, tatăl handbalistului, în faţa judecătorilor de la Budapesta: “Marian a fost executat la comandă”!

de Istvan Deak    |    05 Iun 2012   •   12:12
Petre Cozma, tatăl handbalistului, în faţa judecătorilor de la Budapesta: “Marian a fost executat la comandă”!

Luni, la Tribunalul Budapesta a avut loc prima infatisare din cadrul procesului in care familia handbalistului Marian Cozma solicita daune inculpatilor care se fac vinovati de moartea fiului lor.

Tertipuri avocatesti

Avocatul familiei Helmeczy Laszlo a solicitat daune de 150 de milioane de forinti, cate 50 pentru parinti si cate 25 pentru fiecare dintre cele doua surori. Inculpatii au absentat de la prima zi de proces, in schimb avocatii lor au facut tot posibilul sa intarzie procesul propriu-zis, invocand faptul ca decizia Curtii de Apel Gyor schimba rechizitoriul stabilit de Judecatoria Veszprem, prin aceea ca cele trei persoane condamnate in acest dosar au avut o vointa unitara, de a comite o crima, dar, de fapt, intentia initiala a fost vatamarea corporala. “Este un aspect important, fiindca de aici putem deduce daca daunele pot fi solicitate de la o singura persoana sau de la mai multe. De asemenea, trebuie luat in considerare faptul ca nici domnul judecator Pataki Arpad, dar nici noi inca nu am primit dosarul cu decizia definitiva din partea Curtii de Apel Gyor. Pana cand acest lucru nu se va intampla, nu cred ca putem continua', au punctat la unison avocatii inculpatilor.

“In cazuri similare, s-au solicitat daune de cateva milioane de forinti. Consider ca pretentiile din acest dosar sunt exagerate. Viata unui om valoreaza la fel de mult cu a oricarui altuia. Trebuie sa pornim de la decizia definitiva si este prematur sa initiem acest proces, de aceea solicit suspendarea procesului', a precizat avocatul Szikinger Istvan. Solicitarea sa a fost respinsa de judecatorul Pataki Arpad.

Argumentele familiei

'Crima a cauzat daune materiale si nemateriale inestimabile pentru familia Cozma. Parintii si surorile acestuia au pierdut stalpul existentei lor. Marian a fost un sportiv bine platit si mai avea cel putin 10 ani de cariera in fata. Averea inculpatilor a fost pusa sub sechestru, deci nu vad impedimente pentru a obtine macar o parte din daunele solicitate, chiar daca cheltuielile de judecata se cifreaza la cateva zeci de milioane de forinti', a precizat Helmeczy Laszlo.

Petre Cozma a fost citat la prima infatisare din cadrul procesului. Prezent in sala de judecata a Tribunalului din Budapesta, el nu s-a abtinut sa nu planga si sa isi marturiseasca punctul de vedere. “Eu nu o sa pot sa imi mai imbratisez fiul niciodata, doar sa sarut o bucata de granit. Sunt mandru ca fiul meu a jucat la Veszprem si sunt convins ca si Ungaria a fost mandra de fiul meu. Viata noastra a fost distrusa complet de durerea pricinuita de aceasta tragedie. Fiul meu a trait cu o convingere: ai voie sa te lupti doar pe teren si cu mijloace sportive. Sotia mea si cu mine ne-am imbolnavit de atata durere. Astazi sunt ferm convins ca atacatorii au actionat la comanda cuiva ca sa imi omoare baiatul. L-au vanat intentionat pe Marian, imediat ce au descins in local. Cum puteti explica asta? Ca l-au confundat cu un rival pe care il cautau? L-au atacat in grup, nu au lovit pe nimeni altcineva, pana cand acestia nu au intervenit in ajutorul lui Marian', a spus Petre Cozma.

Pledoaria Alexandrei, sora lui Marian

Petre Cozma a fost insotit de sora mai mica a lui Marian, Alexandra, care a povestit, cu lacrimi in ochi, cat de mult s-a schimbat viata lor dupa decesul handbalistului. “L-am iubit enorm pe Marian, a fost un sprijin pentru mine. M-a ajutat in renovarea casei, mi-a cumparat o masina si imi finanta continuarea studiilor universitare. In seara dinaintea crimei am vorbit cu el pe Skype. Dimineata am fost contactata telefonic sa mi se aduca la cunostinta faptul ca Marian a fost ucis. Cand am deschis sicriul acasa, fata lui era de nerecunoscut din cauza loviturilor incasate, era plin de vanatai peste tot', a declarat tanara de 23 de ani.

Presedintele clubului MKB Veszprem intervine

Printre persoanele citate la primul termen al procesului a fost si presedintele clubului MKB Veszprem, Hajnal Csaba. “L-am cunoscut pe Marian in 2004 si pot sa spun numai lucruri frumoase despre el. Era un om deschis, cu suflet bun, care nu cunostea cuvantul invidie. A avut nenumarate oferte din strainatate, insa a ramas aici, fiindca oamenii il iubeau si il apreciau. Avea toate sansele sa ajunga printre cei mai buni handbalisti ai lumii. Valoarea sa de piata in momentul decesului se situa undeva intre 500 si 700 de mii de euro, mai ales datorita fizicului sau impresionant si a stilului de joc spectaculos. Daca tinem cont de varsta sa, el abia acum ar fi atins varful carierei', a spus Hajnal. Procesul va continua in septembrie.

Sentinte

La sfarsitul lui aprilie, Curtea de Apel din Gyor a decis reducerea pedepselor ucigasilor lui Cozma, Sandor Raffael si Gyozo Nemeth, de la inchisoare pe viata la inchisoare pe 18 ani pentru fiecare. Unui al treilea inculpat, Ivan Sztojka, care initial fusese condamnat la 20 de ani de inchisoare, pedeapsa i-a fost redusa la opt ani de inchisoare. La finalul lunii mai, Tribunalul Veszprem a anuntat decizia in procesul de ultraj. La pedepsele principalilor trei inculpati s-au adaugat ani in plus de inchisoare. Astfel pedeapsa totala pentru Raffael Sandor este de 21,5 ani, pentru Nemeth Gyozo 21 de ani si pentru Ivan Sztojka 10 ani. (deak.istvan@jurnalul.ro)

×