Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunțat, miecuri, că nu renunță la iluminatul festiv de sărbătorile de iarnă, însă nu va face nicio achiziție nouă.
„Nu-i putem priva de magia sărbătorilor pe locuitorii din Sectorul 5. Nu putem să le furăm copiilor Crăciunul. Vă pot spune că vom folosi luminiţele şi ornamentele pe care le avem deja pe stoc, iar montarea acestora se va realiza în regie proprie. Nu vom face nicio achiziţie nouă anul acesta, ne vom descurca cu ce avem. Este importantă atmosfera de sărbătoare, având în vedere că oamenii oricum trec printr-o perioadă grea din cauza pandemiei de COVID-19. Vom folosi ornamentele şi luminiţele atât în centru, dar şi pe străduţele din cartiere. Vrem ca atmosfera de Crăciun să se simtă în tot Sectorul 5", a declarat Popescu Piedone, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 5.
Precizările vin după ce primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat că în acest an nu vor fi luminite de Crăciun în sector, în contextul în care contractual cadru realizat deja de Primăria Capitalei ar duce la o cheltuială totală de 500.000 de euro.
„ Nu știu cum să vă dau vestea acesta, așa că vi-o dau ca și cum ai dezlipi un leocoplast, dintr-o dată. Nu vom avea anul acesta luminițe de Crăciun în Sectorul 6. Am întors-o pe toate fețele și cred că este decizia cea bună. Să vă dau și datele problemei: Primăria Capitalei, cea care era expertă la aruncat cu banii pe fereastră, a neglijat întotdeauna Sectorul 6 la acest capitol. Fostul primar și-a asumat el, din bugetul Primăriei, toate costurile iluminatului festiv și avem acum un contract cadru. Nu avem timp să facem o nouă achiziție, ar trebui să lucrăm în cadrul contractului curent, ceea ce ne-ar duce pe la suma de 400.000 de euro pentru Sectorul 6. L-a asta s-ar adăuga frumoasă sumă de 100.000 de euro (tot un contract cadru cu o altă firmă) doar (!!) pentru Parcul Drumul Taberei”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.