x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pierderi economice pentru România. Întrevedere între ministrul Finanțelor și ambasadorul Turciei

Pierderi economice pentru România. Întrevedere între ministrul Finanțelor și ambasadorul Turciei

28 Ian 2021   •   20:23
Pierderi economice pentru România. Întrevedere între ministrul Finanțelor și ambasadorul Turciei

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întrevedere cu Füsun Aramaz, ambasadorul Turciei în România. Cei doi au dezbătut măsura nedeductibilității la calculul impozitului pe profit a tranzacțiilor cu companii situate în jurisdicții necooperante.

La întâlnire, Alexandru Nazare, Füsun Aramaz și reprezentanți ai oamenilor de afaceri turci au discutat despre identificarea unei soluții imediate referitoare la măsura adoptată de Parlament în decembrie 2020 prin Legea 296/2020, care prevede că începând cu 1 ianuarie 2021 cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu persoane juridice situate în jurisdicții necooperante în scop fiscal sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

Ambasadorul Füsun Aramaz a subliniat importanța menținerii bunelor relații economice, dat fiind faptul că Turcia este printre primii parteneri comerciali non-UE ai României, atât prin valoarea investițiilor, cât și prin numărul mare de locuri de muncă create de firmele turcești care activează în România.

„Situația curentă generează pierderi economice însemnate pentru România. Lucrăm la o soluție legislativă de remediere în regim de urgență, care să nu afecteze tranzacțiile comerciale dintre cele două țări și nici potențialele investiții", a precizat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Totodată, ministrul român de finanțe a declarat că va continua să sprijine investițiile străine în România, inclusiv cele care provin din Turcia, subliniind în același timp importanța parteneriatului economic româno-turc.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Alexandru Nazare