x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Plantaţie de cannabis, descoperită în locuinţa unui tânăr din Caracal

Plantaţie de cannabis, descoperită în locuinţa unui tânăr din Caracal

28 Feb 2019   •   16:18
Plantaţie de cannabis, descoperită în locuinţa unui tânăr din Caracal

Doi tineri au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi joi instanţei cu propunere de arestare preventivă, după ce, în urma unei percheziţii, în locuinţa unuia dintre ei a fost descoperită o plantaţie indoor de cannabis, ce cuprindea 29 de ghivece şi o instalaţie pentru însămânţarea şi creşterea plantelor, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu. 
Unul dintre bărbaţii reţinuţi ar fi vândut, în Caracal, aproape două kilograme de droguri şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Percheziţia a avut loc miercuri, la Caracal, la locuinţa unui bărbat bănuit de trafic şi consum de droguri, fiind efectuată de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi de procurorii DIICOT Olt, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale Olt.
În urma acestei acţiuni a fost descoperită şi indisponibilizată o plantaţie indoor de cannabis, cu 29 de ghivece cu rădăcini şi instalaţie pentru însămânţarea şi creşterea plantelor, cinci pungi cu material vegetal recoltat, de peste 1,5 kilograme, o plantă de cannabis lăsată la uscat, 3 grindere, 2 cântare electronice, un pistol semiautomat, 600 de lei şi două telefoane mobile.
Au fost conduse la audieri, la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, nouă persoane, două fiind reţinute. 
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cannabis caracal