Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea, a declarat după ce a ieşit de la discuţiile cu experţii FMI, că în negocierile cu Fondul se ia în considerare inclusiv varianta recesiunii.
Până acum, majoritatea statelor au anunţat intrarea în recesiune, respectiv scăderea creşterii economice, printre acestea numărându-se ţări precum Japonia, Elveţia, Italia sau Spania. Planificarea bugetară pentru 2009 estima o creştere economică de peste 2%, pentru România. Pogea a declarat, însă, azi că ţara noastră va avea o creştere între -1 şi +1,5%, informează Mediafax. În urmă cu o lună, ministrul Finanţelor vorbea despre o creştere economică de 2,5%, în timp ce săptămâna trecută Pogea spunea că aceasta "sigur va fi peste zero".
Citește pe Antena3.ro