x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia cheamă părinţii la patrulări pe lângă şcoli

Poliţia cheamă părinţii la patrulări pe lângă şcoli

09 Mai 2016   •   10:05
Poliţia cheamă părinţii la patrulări pe lângă şcoli
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Poliţia Română începe de azi o serie de acţiuni de patrulări pe lângă şcoli, pentru sporirea siguranţei, fiind invitaţi să parti­cipe şi părinţii, pe bază de voluntariat. Zilnic, echipaje de poliţie vor fi prezente în zona şcolilor, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, vor fi efectuate patru­lări în zona şcolilor, atât pe parcursul orelor de curs, cât şi în perioadele când elevii nu au lecţii, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii. Pe lângă patrulări, poliţiştii vor organiza semninarii cu elevii, legate de siguranţă, şi vor verifica felul în care este efectuată paza în şcoli. Poliţiştii vor fi sprijiniţi de poliţiile locale, profesori, fiind invitaţi să se ofere voluntari pentru astfel de acţiuni şi părinţii din asociaţiile şcolare.

×