x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studenţii Facultăţii de Jurnalism vor colabora cu agenţii Poliţiei Locale pentru informarea turiştilor străini din Centrul Vechi

Studenţii Facultăţii de Jurnalism vor colabora cu agenţii Poliţiei Locale pentru informarea turiştilor străini din Centrul Vechi

11 Iun 2013   •   14:03
Studenţii Facultăţii de Jurnalism vor colabora cu agenţii Poliţiei Locale pentru informarea turiştilor străini din Centrul Vechi
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Poliţia Locală a Municipiului București (P.L.M.B.) şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiințele Comunicării (F.J.S.C.) din cadrul Universităţii Bucureşti, au demarat, la sfârşitul săptămânii trecute, un proiect comun cu scopul de a-i ajuta cu informaţii utile pe turiștii străini care vizitează Capitala.

Iniţiativa a presupus amplasarea unui centru mobil în zona istorică a Bucureştiului – loc frecventat, zilnic, de un număr mare de turişti străini.

După modelul marilor capitale europene, toate informaţiile sunt furnizate turiştilor prin intermediul voluntarilor - studenți ai F.J.S.C. - care vorbesc fluent mai multe limbi de circulație internaţională. Poliţiştii locali prezenți la centrul mobil de informare au însă şi misiunea de a interveni imediat, în cazul în care cetățenii străini le vor cere ajutorul.

Pe lângă furnizarea informaţiilor utile, centrul Poliției Locale are ca obiectiv şi prevenirea faptelor antisociale în care ar putea fi implicaţi turiştii veniţi din alte ţări. Odată cu informațiile solicitate, cetăţenii străini primesc de la voluntari un pliant care conține reguli de conduită. Turiştii sunt avertizaţi să aibă documentele de identitate în regulă, să nu se amestece în scandaluri, să nu consume băuturi alcoolice pe stradă sau să nu ofere bani cerşetorilor.

Totodată, pliantul Poliţiei Locale Bucureşti şi al Facultăţii de Jurnalism recomandă evitarea schimbului de valută pe stradă, consumului substanțelor halucinogene sau racolarea unor persoane în vederea întreţinerii de raporturi sexuale– fapte sancţionate de legea penală română.

În acest an, 14 turişti străini au solicitat ajutorul poliţiştilor locali, cei mai mulți plângându-se de faptul că au fost agresaţi pe fondul consumului de alcool.

Alţi şase cetăţeni străini au fost sancţionaţi de către agenţii locali pentru tulburarea ordinii publice sau consum de alcool pe domeniul public.

Dintre aceştia se remarcă un cetăţean sudanez amendat de trei ori, în interval de o lună, pentru aceeaşi faptă: consum de alcool urmat de provocarea unor scandaluri.

Prin noua iniţiativă se urmăreşte, astfel, diminuarea numărului faptelor antisociale în care sunt implicaţi turiştii străini. 

×
Subiecte în articol: fjsc plmb politia locala