Polițiștii au întocmit 184 de dosare penale pentru infracțiuni la regimul silvic în timpul unei acțiuni care a ținut șapte zile. 89 de persoane sunt cercetate și au fost date amenzi în valoare totală de peste 200.000 de mii de lei. De asemenea, au fost confiscate cantități mari de lemn.
Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică, a organizat în perioada 8 – 14 ianuarie, o acțiune pentru combaterea activităților ilicite în domeniul exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.
Zilnic, polițiștii, alături de reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au acționat în teren, pentru verificarea legalității operațiunilor desfășurate cu material lemnos, fiind efectuate peste 600 de controale. În timpul verificărilor au fost descoperite numeroase neregulil
„În urma acțiunilor desfășurate, echipele de control au înregistrat 184 de dosare penale, 89 de persoane fiind cercetate pentru infracțiuni la regimul silvic.De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 121 de sancțiuni la legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, în valoare de aproape 210.000 de lei. Totodată, au fost confiscați 738 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 170.000 de lei. De asemenea, au fost identificați 582 de metri cubi de material lemnos tăiat ilegal, în valoare de aproape 230.000 de lei”, au anunțat polițiștii.
Totodată, în ultimele șapte zile au fost înregistrate 11 apeluri la 112 privind transportul de material lemnos, două dintre acestea fiind confirmate ca ilegale.
(sursa: Mediafax)
Tulpinile britanice și braziliane ale coronavirusul sunt prezente în apele uzate din Perugia și Abruzzo, arată o cercetare a Institutului Superior de Sănătate.
Variante ale virusului britanic și brazilian...
Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi numit ambasador al României în Statele Unite ale Americii, anunță Antena3.
Informația, confirmată din mai multe surse politice, vine în contextul în care...
Un grav accident s-a produs joi seara pe A1, în județul Arad. Două mașini s-au ciocnit, una a luat foc, iar două persoane au murit. Alte cinci sunt rănite.
Conform ISU Arad, accidentul a fost pe A1, la kilometru...
Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a fost transferat din Penitenciarul din Moscova într-un centru de detenţie necunoscut, anunţă avocatul acestuia din Rusia, Vadim Kobzev.
"Aleksei Navalnîi a fost mutat...
Motociclistul care a murit după ce a fost lovit în plin, joi seară, de o mașină, în București, era polițist.
Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR Decus, Bogdan Bănică, susține ...
Elevii simptomatici ai căror părinți refuză testarea la școală vor sta acasă două săptămâni, anunță ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
În ultimele 24 de ore, 45 de elevi au fost găsiți infectați...
Parlamentul Olandei a aprobat, joi, o moţiune prin care consideră "acte de genocid" acţiunile autorităţilor chineze împotriva etnicilor uiguri din provincia Xinjiang, informează agenţia Reuters.
"În China au ...
Ritualul botezului rămâne neschimbat, a decis vineri Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Înainte de botez, preotul trebuie să aibă întâlniri cu părinții și nașii copilului, care să-l informeze despre starea...
Noul soft care va aduna datele din cele aproape cinci milioane de dosare din sistemul public de pensii va fi folosit, începând de vineri, în procesul de evaluare a dosarelor din toată țara.
Ministrul Muncii,...
Aproape 70.000 de angajați din educație au fost vaccinați până joi. Programați, în total, sunt aproape 132.000.
Potrivit Ministerului Educației, sunt programate 131.682 de persoane, dintre care 55.673 s-au...
Numărul global de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut constant de la începutul anului până acum, de la 5 milioane de cazuri pe săptămână, la 2,5 milioane în prezent.
Declinul a fost accentuat în...
Un motociclist a murit după ce a fost lovit în plin, joi seară, de o mașină, în București.
Accidentul a avut loc pe bulevardul Libertății, unde șoferul unui autovehicul a intrat într-un motociclist.
În...
Consilierii PNL vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor în cinci sectoare ale Bucureştiului pe o perioadă de 3 luni, timp în care să se remedieze problemele.
Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru,...
Ungaria intră în cea mai grea perioadă de la începutul pandemiei. În următoarele două săptămâni spitalele vor fi supuse unei presiuni ca niciodată, a avertizat premierul Ungariei, Viktor Orban.
„Am doar...
Zeci de oameni au fost evacuați, joi, dintr-un bloc din Găești, județul Dâmbovița, din cauza mirosului puternic de gaz, informează Mediafax.
Pompierii din Găești au intervenit la un bloc unde se simțea...