Patru politisti de la sectia 14 din Capitala vor fi cercetati disciplinar pentru neindeplinirea sarcinilor de serviciu, a anuntat seful Politiei Capitalei, Lucian Guran. Mai exact, politistii sunt acuzati ca nu au solutionat toate plangerile de violenta depuse impotriva atacatorului de la coaforul din zona Perla, Gheorghe Vladan. Mai exact, patru dintre plangeri nu au fost solutionate, iar zece au fost solutionate in favoarea lui Vladan.
Ancheta de la sectia 14 de politie din Bucuresti, deschisa in urma plangerilor depuse impotriva criminalului Gheorghe Vladan, a fost finalizata. Seful Politiei Capitalei, Lucian Guran, a anuntat ca, in urma anchetei, patru politisti de la sectia 14 din Capitala vor fi cercetati disciplinar pentru neindeplinirea sarcinilor de serviciu.
Este vorba de trei ofiteri, printre care si seful sectiei, si un agent de politie. Un alt agent de politie a scapat doar cu o atentionare. "Pentru ceilalti patru politisti s-a dispus sesizarea Consiliului de Disciplina pentru analizarea abaterilor disciplinare retinute in sarcina lor urmand ca, in functie de gravitatea abaterilor, sa fie luate masurile disciplinare care se impun", a declarat Guran.
Cercetarile de la sectia 14 au fost efectuate de catre Corpul de Control al Politiei Capitalei.