Acuzati ca au instalat in fruntea scolilor directori portocalii, reprezentantii puterii au pus ochii si pe politisti pentru a le face jocurile la viitoarele alegeri. CSAT a dat luni unda verde Executivului sa adopte 'legislatia necesara pentru transferul de responsabilitati in domeniile ordinii publice si circulatiei rutiere de la Politia Nationala catre Politia Locala, pentru a creste astfel eficienta actiunilor de pe teren'. Tradus, polististii de la 'ordine publica' si 'rutiera' trec in ograda administratiei locale si vor fi la mana primarilor. Acest lucru a fost semnalat ieri de sindicalisti, care au criticat dur hotararea CSAT.
Presedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC), Marian Gruia, a declarat pentru Jurnalul National ca decizia CSAT de a transfera competentele politistilor in subordinea primarilor nu este deloc intamplatoare, tinand cont ca se apropie alegerile din 2012. 'S-a spus ca totul se face pentru eficientizarea activitatii in teren... Pai, au adus cumva argumente in ceea ce priveste ineficienta Politiei? Ce nu merge? De ce aceasta mutare acum, pentru ca lucrul asta puteau sa-l faca mai demult ori au facut-o exact acum pentru ca, pana anul viitor, cei care se ocupa de ordine publica si circulatie sa fie subordonati primarilor. E parerea mea personala, se apropie alegerile...
Am vazut de-a lungul timpului ca nu de putine ori Ministerul de Interne (MAI) a fost acuzat ca a fost partas la vot si tot asa... Va dati seama ce o sa se intample daca se va trece in subordinea primariilor? Se va executa exact ce spune primarul. In momentul in care se va intampla trecerea, ce spune primarul aia va face politistul, pentru ca, daca nu se intampla asa, il va da afara a doua zi', a spus Gruia. Ministerul Administratiei si Internelor nu vede insa ca dracul e asa de negru, nici ca CSAT a deschis drumul unor manevre electorale. 'Siguranta si ordinea publica si circulatia rutiera se vor transfera de la Politia Nationala catre politiile locale in orasele cu peste 20.000 de locuitori si care sunt dispuse sa preia activitatea respectiva, pentru ca nu obligam pe nimeni.
Nu este o obligatie. Autoritatile locale care doresc sa preia astfel de competente le pot prelua impreuna cu tot personalul, infrastructura, bugete, cu tot ceea ce presupune chestiunea asta. Cine nu vrea nu vrea, eu n-am cum sa-l oblig. Daca nu vor sa le preia vor ramane la Politia Nationala', a declarat secretarul de stat in MAI, Mihai Capra, citat de Agerpres, precizand ca, dupa avizul obligatoriu al CSAT, urmeaza sa fie elaborate actele normative necesare pentru punerea in practica a transferului.
Pana cand trecerea politistilor in subordinea primarilor va deveni lege, puterea s-a asigurat deja ca-i va fi bine in sectiile de votare. Directori de scoli au fost dati afara pe banda rulanta, fiind inlocuiti cu altii, numiti pe criterii politice. Fenomenul a fost semnalat atat de politicienii Opozitiei, cat si de sindicalistii din educatie. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, acuza luna trecuta PDL ca se pregateste de alegeri in 'spirit cazon' si ca acum numeste 'noi directori care sa aiba sub control sectiile de votare'.
Presedintele executiv al Federatiei Sindicatelor din Invatamant 'Spiru Haret', Marius Nistor, recunoaste si el ca sistemul este 'ultrapolitizat', iar cazurile directorilor dati afara care au ales calea justitiei pentru a-si face dreptate este mai mult decat elocvent. 'Atata vreme cat nu are loc o schimbare a mentalitatii politice, este clar ca politizarea va continua in exces. Faptul ca legea te obliga sa alegi intre functia de director si o functie politica nu este deloc relevant. Important este cine te sustine pentru aceasta functie. (...) Puterea are nevoie de simpli executanti', a declarat Nistor pentru Jurnalul National.