x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţiştii trag linie după sezonul estival. Zeci de mii de permise reţinute

Poliţiştii trag linie după sezonul estival. Zeci de mii de permise reţinute

16 Aug 2019   •   11:33
Poliţiştii trag linie după sezonul estival. Zeci de mii de permise reţinute

Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră au intervenit, în perioada sezonului estival, la peste 212.000 de evenimente, fiind aplicate aproape 600.000 de sancţiuni contravenţionale, informează Ministerul Afacerilor Interne.
Conform sursei citate, pe cele mai aglomerate drumuri naţionale şi autostrăzi au fost prezenţi, zilnic, peste 1.500 poliţişti rutieri, ale căror principale obiective au fost fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor rutiere grave. Pentru încurajarea unui comportament prudent la volan care să nu pună în pericol vieţile omeneşti, echipajele de poliţie rutieră au acţionat, în medie, cu 110 aparate radar pe zi.

În acelaşi context, Inspectoratul General de Aviaţie a asigurat resursa de zbor pentru 18 misiuni de monitorizare a traficului rutier.

Acţiunile organizate pentru creşterea nivelului de siguranţă rutieră au avut ca rezultat constatarea a 8.439 de infracţiuni (mai mult cu 335 faţă de perioada similară din 2018) şi 447.726 sancţiuni contravenţionale (în creştere cu 8.760), fiind aplicate amenzi în valoare de peste 155 milioane de lei (în creştere cu 19 milioane lei), precizează sursa citată.

Pentru depăşirea vitezei legale pe drumurile publice au fost constatate 143.887 de abateri, cu peste 5.600 mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

În total, în perioada menţionată, au fost reţinute 41.962 de permise de conducere, cu peste 20% mai multe faţă de anul trecut, dintre care 6.636 pentru şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului.

În perioada sezonului estival, la nivelul structurilor MAI au fost depistaţi 916 urmăriţi naţional şi 228 urmăriţi internaţional, iar 10.391 de autori au fost prinşi în flagrant.

La nivelul Poliţiei de Frontieră au fost constatate peste 2.300 de contravenţii, fiind aplicate amenzi în valoare de 1.262.120 lei, în creştere cu aproape 50%, arată MAI.

Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine publică în cazul a aproximativ 7.800 de manifestări cultural artistice, sportive, de protest sau religioase.

Dispozitivele de siguranţă publică şi patrulare au fost adaptate astfel încât să se asigure o prezenţă activă, la vedere, în stradă, fiind desfăşurate peste 10.000 de misiuni de ordine publică. Numărul patrulelor a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu peste 10%, fiind în medie 2.579 pe zi, informează Ministerul de Interne. AGERPRES

×
Subiecte în articol: permise reținute sezon estival