x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prețul unei vieți: 2.000 de lei? Amendă derizorie pentru medicul de la Polizu după moartea unui prematur

Prețul unei vieți: 2.000 de lei? Amendă derizorie pentru medicul de la Polizu după moartea unui prematur

de Redacția Jurnalul    |    12 Mai 2026   •   12:30
Prețul unei vieți: 2.000 de lei? Amendă derizorie pentru medicul de la Polizu după moartea unui prematur
Medic amendat după o moarte suspectă.

Ministerul Sănătății a aplicat o amendă medicului curant al bebelușului prematur, după decesul acestuia, la două luni de la naștere. Ministerul a sesizat Colegiul Medicilor, pentru aspecte ce vizează un posibil caz de malpraxis. Părinții acuză că bebelușul a fost abandonat în suferință.

Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică București au veficat cazul de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu”- Maternitatea Polizu din Capitală, în contextul cazului privind nou-născutul prematur decedat.

„În cadrul verificărilor au fost analizate foile de observație clinică (FOCG) ale nou-născutului, dar și documentele care atestă efectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție, produsele biocide utilizate, fișa de declarare a infecțiilor nosocomiale (IAAM), precum și Protocolul de screening al pacientului. În urma verificărilor, inspectorii sanitari NU au constatat neconformități privind condițiile igienico-sanitare, modul de utilizare a produselor biocide, planul de autocontrol, respectarea Protocolului de screening pentru pacientul verificat, întocmirea fișei IAAM și declararea acesteia. Totodată, a fost verificată și foaia de observație clinică (FOCG) mamă–nou-născut, constatându-se faptul că nu a fost efectuat screeningul la internare, conform Protocolului în vigoare. Pentru această neconformitate a fost aplicată medicului curant o sancțiune contravențională, în conformitate cu prevederile HG nr. 857/2011, art. 32, lit. k), în cuantum de 2.000 lei”, transmite Ministerul Sănătății.

Mai mult, inspectorii sanitari au sesizat Colegiul Medicilor din România pentru aspectele care vizează un posibil caz de malpraxis medical.

Părinții susțin că bebelușul a fost abandonat în suferință în ultimele sale clipe de viață. Mama copilului spune că bebelușui „i se crăpa pielea pe el” și că la un moment dat „ieșea lichidul din el”, scrie Libertatea.

Părinții au sesizat deja Colegiul Medicilor, comisia DSP și așteaptă rezultatul INML. De asemenea, au făcut o plângere la Parchet, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

„S-a umflat, a început să i se crape pielea pe el. Pur și simplu ieșea lichidul din el. Nu puteai să-i ridici nici mânuța. Dacă-i ridicai mâna se rupea efectiv cu totul”, susține mama.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: polizu bebelus amendă medic
Parteneri