x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poluarea Dunării: Dialog cu sîrbii

Poluarea Dunării: Dialog cu sîrbii

de Jurnalul National    |    12 Apr 2008   •   00:00

Reprezentanţii autorităţilor ad­mi­nistrative şi de mediu din Me­he­dinţi au purtat un dialog cu ad­mi­nistraţia combinatului chimic din lo­calitatea sîrbească Prahovo, pentru promovarea în co­mun a unui program de diminuare a po­­lu­ă­rii accidentale a Dunării

Reprezentanţii autorităţilor ad­mi­nistrative şi de mediu din Me­he­dinţi au purtat un dialog cu ad­mi­nistraţia combinatului chimic din lo­calitatea sîrbească Prahovo, pentru promovarea în co­mun a unui program de diminuare a po­­lu­ă­rii accidentale a Dunării. Dis­cu­ţiile au fost axate pe necesitatea sto­pă­rii dever­să­rii produselor petroliere şi a epu­ră­rii apelor rezidu­ale care se dever­sea­ză pe canalele colectoare de pe plat­forma industrială a combinatului în urma unor ava­rii sau a unor ma­ne­vre greşite. Par­tea ro­mâ­nă a solicitat o mai atentă monitori­za­re a fluxului tehnologic al combi­na­­­tului chimic de la Prahovo de unde, numai în acest an, în trei rîn­duri au ajuns în Dunăre importante cantităţi de substanţe chimice peri­culoase, care au pus în pe­ricol ecosistemul din zona transfrontalieră. S-a ajuns la concluzia că trebuie reali­za­te pro­iec­te de re­fa­cere ecologică a mediului şi de re­du­cere a fenomenului de poluare a Dunării în cazul unor incidente survenite la insta­la­ţi­ile  combinatului sîrbesc.

×
Subiecte în articol: verde!