x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pomi de Crăciun, confiscaţi de poliţişti din gări şi pieţe

Pomi de Crăciun, confiscaţi de poliţişti din gări şi pieţe

20 Dec 2015   •   16:00
Pomi de Crăciun, confiscaţi de poliţişti din gări şi pieţe
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Poliţiştii suceveni au confiscat peste o sută de brazi în cadrul unor activităţi specifice desfăşurate în cadrul planului de acţiune ''Sărbători în siguranţă'', se arată într-un comunicat remis, duminică, AGERPRES, de Biroul de presă al IPJ Suceava.

Potrivit sursei citate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama, în colaborare cu lucrători silvici de la Ocolul Silvic Vama, au identificat în zona staţiei CFR din comuna Vama un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Ilişeşti, care intenţiona să urce în trenul Vatra Dornei - Bucureşti 23 de brazi fără documente legale de provenienţă şi transport şi fără ca aceştia să fie marcaţi. Pomii de Crăciun au fost confiscaţi şi predaţi în custodie Ocolului Silvic Vama, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei.

Tot în aceeaşi noapte, poliţiştii din Vama au identificat pe calea ferată din apropierea staţiei CFR trei persoane care transportau mai mulţi pomi de iarnă şi care, la vederea autospecialei de poliţie, i-au abandonat şi au fugit. 43 de brazi au fost ridicaţi şi predaţi în custodie Ocolului Silvic, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor.

Duminică dimineaţă, poliţişti de la Biroul Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipale Suceava au identificat în pieţele agroalimentare "Centrală" şi ''George Enescu" doi bărbaţi care ofereau spre vânzare 44 pomi de Crăciun fără a deţine documente de provenienţă. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional, brazii fiind confiscaţi şi predaţi în custodia lucrătorilor Ocolului Silvic Pătrăuţi.rsa

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: pomi de craciun pomi de craciun