x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pompierii au 89% grad de încredere din partea cetăţenilor

Pompierii au 89% grad de încredere din partea cetăţenilor

de Mara Raducanu    |    08 Feb 2011   •   14:25
Pompierii au 89% grad de încredere din partea cetăţenilor

Prezent ieri la bilanţul IGSU, Traian Igaş, Ministrul de Interne  i-a cerut noului şef al IGSU, Marcel Lucaciu, ca în trei luni de la instalarea în funcţie să meargă în fiecare judeţ al ţării  şi să constate starea de fapt  În ceea ce priveşte dotarea IGSU cu echipamente şi autospeciale, Igaş a amintit că lucrurile pot fi perfecţionate şi a cerut conducerii inspectoratului să aibă încredere că are toată deschiderea să găsească cele mai bune formule pentru o dotare corespunzătoare. Ministrul  a ţinut să sublinieze că IGSU se află pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte încrederea cetăţenilor cu un grad de 89%, precizând că şi-ar dori ca celelalte structuri ale ministerului să ia drept exemplu această instituţie.

×