x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pompierii, chemați în aproape 1.500 de misiuni, în ultimele 24 de ore

Pompierii, chemați în aproape 1.500 de misiuni, în ultimele 24 de ore

22 Iul 2021   •   11:20
Pompierii, chemați în aproape 1.500 de misiuni, în ultimele 24 de ore

Pompierii militari au avut aproape 1.500 de misiuni în ultimele 24 de ore. Cele mai multe au fost în zona București – Ilfov, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Potrivit datelor oficiale, 1.475 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național.

Cele mai multe solicitări primite de salvatori au fost pentru acordarea de prim ajutor. 1.130 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD. Cele mai multe astfel de cazuri au fost în zona București – Ilfov (211 cazuri) și în județele Constanța (82 cazuri), Timiș (69 cazuri) și Mureș (56 cazuri).

De asemenea, salvatorii au acționat pentru stingerea a 95 de incendii, precum și în alte 250 de intervenții, în sprijinul comunităților.

Totodată, din cauza ploilor și a vântului, pompierii au avut misiuni în nouă localități din județele Alba, Brașov, Hunedoara, Bacău, Vrancea, Vaslui, Galați și Constanța. Salvatorii au intervenit pentru evacuarea apei din cinci curți, trei beciuri și pentru înlăturarea a opt copaci căzuți pe carosabil, fiind avariate trei autoturisme.

În ultimele 24 de ore, au fost transmise 11 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT privind prezența animalelor sălbatice și producerea fenomenelor meteorologice periculoase.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pompieri