x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta îl sfidează pe Băsescu şi cere susţinerea, în continuare, a Bacului profesional: "Din când în când, preşedintele îşi doreşte să fie prim-ministru"

Ponta îl sfidează pe Băsescu şi cere susţinerea, în continuare, a Bacului profesional: "Din când în când, preşedintele îşi doreşte să fie prim-ministru"

10 Oct 2012   •   13:14
Ponta îl sfidează pe Băsescu şi cere susţinerea, în continuare, a Bacului profesional: "Din când în când, preşedintele îşi doreşte să fie prim-ministru"
Sursa foto: Alexandra Pandrea/Intact Images

Premierul Victor Ponta i-a cerut astăzi ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să susţină în Parlament adoptarea legii cu privire la bacalaureatul profesional şi să găsească "soluţia corectă" în acest sens, după ce şeful statului a trimis Parlamentului actul normativ spre reexaminare.

"Doamnă ministru Andronescu, chiar dacă preşedintele din când în când îşi mai doreşte să fie prim-ministru şi nu-i place cum e cu Bac-ul, vă rog să mergeţi în Parlament să susţineţi adoptarea legii, pentru a găsi soluţia corectă, aşa cum am făcut-o", a spus Victor Ponta, la începutul şedinţei de guvern, potrivit Agerpres.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului, la reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995, trimisă la promulgare, în sensul eliminării dispoziţiilor prin care se reglementează bacalaureatul profesional.

×