Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, întrebat despre NOUL COD RUTIER, că acesta "va fi adoptat în funcţie de soluţia tehnică de implementare care va fi găsită". Miercuri, Guvernul a amânat din nou adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenţii şi infracţiuni.
Întrebat despre stadiul noului Cod rutier, premierul Victor Ponta, care s-a aflat, sâmbătă, în localitatea botoşăneană Baisa, unde au început lucrările de modernizare a DN 29, a spus că se caută o soluţie tehnică de implementare a proiectului.
"În funcţie de soluţia tehnică de implementere va fi adoptat", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Premierul Victor Ponta declara, joi, că efectele noului Cod rutier asupra scăderii numărului de accidente vor fi analizate după o anumită perioadă, respectiv în câteva luni, un an sau doi ani, pentru eventuale adaptări.
"Nu există legi de neschimbat, că se schimbă realităţile. Evident că vom constata- dar nu într-o zi, două, ci în nişte luni, într-un an, în doi - ...se face o analiză, să vedem care este influenţa asupra accidentelor, asupra plăţii amenzilor, în ce măsură s-a redus acest fenomen sau nu şi, în funcţie de asta, Parlamentul, la dezbaterea ordonanţei, sau noi putem să intervenim cu modificări. Nu înseamnă că acum am închis Codul rutier pentru următorii 50 de ani, ci că, în funcţie de situaţia reală, întotdeauna legislaţia se adaptează", declara Ponta