Premierul Victor Ponta regretă moartea cascadorului Szobi Cseh şi spune că marii artişti trebuie trataţi cu respectul cuvenit cât sunt în viaţă.
'Dumnezeu să-l ierte, îmi pare rău, am aflat de la dvs. ( jurnalişti - n.r.). Cu atât mai mult însă cât sunt în viaţă marii artişti poate îi tratăm cu respectul pe care îl merită', a declarat prim-ministrul, aflat într-o vizită pe şantierul de la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Anterior, premierul îl anunţase pe directorul TNB, Ion Caramitru că la rectificarea bugetară s-au alocat fonduri pentru punerea în aplicare a legii referitoare la recompensarea artiştilor, suspendată în 2010.
"Nici domnul Caramitru nu ştie, s-ar putea să aibă o surpriză, dar sper să-i mai fac surprize de acest gen, dar am vorbit la rectificare, am alocat şi avem rezerva necesară pentru ca acea lege din 2002 cu recompensarea artiştilor, care în 2010 a fost suspendată, să putem să o readucem în actualitate şi cei două mii şi ceva de artişti care, de-a lungul anilor, au făcut până la urmă mândria României şi sunt celebrităţi şi oameni care merită sprijinul nostru, îşi vor primi drepturile aşa cum au fost înscrise în legea din 2002. Avem banii necesari, trebuie să facem o modificare legislativă în luna septembrie. E un gest nu doar de recunoştinţă pentru marii actori, dar şi de sprijin pentru tinerii actori care vin din urmă şi care vor să ştie că talentul lor este recompensat de societate", a mai spus Ponta, potrivit Agerpres.