Ludovic Orban, fostul ministru al Transporturilor, susține că premierul Victor Ponta se folosește de funcție pentru a se răfui cu adversarii politici, după decizia Corpului de control al prim-ministrului de a sesiza DNA în cazul modernizării "Transalpina.
"Din ceea ce am văzut prezentat public din acel raport al Corpului de control nu am reușit să înțeleg de ce a fost trimis la DNA acest raport. Nu văd exact ce ilegalitate mi se reproșează. (...) Sunt total nelămurit ce elemente au stat la baza deciziei Corpului de control de a trimite acest raport către DNA. Probabil dorința lui Ponta de a mă mânji și pe mine. Nu este prima oară când Victor Ponta își folosește funcția de prim-ministru pentru a obține avantaje personale sau pentru a se răfui cu adversarii politici. În cazul în speță, chiar este complet absurd nu neapărat ce este cuprins în raport, deși și ceea ce este cuprins în raport are o anumită absurditate, dar mai ales decizia de sesizare a DNA", a declarat Ludovic Orban.
Corpul de control al prim-ministrului va sesiza Direcția Națională Anticorupție pentru încălcarea unor prevederi legale în legătură cu modernizarea drumului național "Transalpina" în timpul mandatelor foștilor miniștri liberali Ludovic Orban și Varujan Vosganian.
Corpul de control a efectuat un control, din dispoziția lui Victor Ponta, la entitățile publice implicate în inițierea, elaborarea, avizarea, prezentarea și adoptarea actelor normative din 2008 referitoare la modernizarea DN 67C, Bengești-Sebeș ("Transalpina").
În raport se precizează că, pentru acest obiectiv, s-a produs o pagubă de 388.725.108,53 lei la bugetul general consolidat al statului prin bugetul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.