Premierul Ponta a cerut găsirea unei soluţii în instanţă pentru reluarea licitaţiei autostrăzii Comarnic-Braşov, arătând că aceasta a fost iar suspendată "pentru Sfântul Aşteaptă" de către Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit Mediafax.
Solicitarea pentru identificarea unei soluţii juridice a fost adresată ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, în şedinţa de vineri a Guvernului. Soluţia ar urma să fie găsită cu sprijinul Ministerului Justiţiei şi a Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice.
"Eu unul nu mai sunt dispus să înghit abuzurile şi şmecheriile de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Dumneavostră v-aţi agitat, aţi scos la concesiune Comarnic-Braşov - că până îl facem, cu sens unic, dublu, triplu, dacă nu facem autostradă, tot o să ne blocăm pe Comarnic-Braşov -, CNSC a muncit tare pe 21 decembrie şi a suspendat procedura. Pentru când? Pentru Sfântul Aşteaptă!", a spus Ponta.
El adăugat că şi licitaţia pentru dosarul electronic de sănătate a fost suspendată în 7 septembrie de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi că ar mai putea prezenta o mie de alte exemple în acest sens.
"Eu ştiu cine şi de ce l-a pus acolo pe domnul preşedinte (al CNSC-n.r.), nu mă intersează apartenenţa lui politică, mă interesează că n-o să stau să nu fac Comarnic-Braşov că nu vrea domnul preşedinte! Vă rog să găsiţi soluţia juridică în aşa fel încât direct la instanţă, o să găsim resursa bugetară la Tribunalul Bucureşti, se pronunţă judecătorii şi dăm drumul la proiecte, pentru că altfel o să ne trezim peste patru ani că nu ne-a lăsat domnul de la CNSC pe care nu-l cunoaşte nimeni şi autostradă tot nu o să avem", a cerut Ponta.
În acest context, primul-ministru a cerut miniştrilor să-i schimbe din funcţie pe toţi cei care spun cum nu se poate face un proiect şi să aducă în locul acestora persoane care ştiu cum se pot realiza acestea.
"Vă rog pe toţi miniştrii - aveţi în subordine zeci şi sute de instituţii care nu sunt nici PDL-iste, nici USL-iste, sunt ale lor şi nu putem să-i mişcăm în niciun fel. Ei sunt acolo de ani de zile, o duc bine, ne cer bugete la început de an şi după aia ne spun cum nu se poate face. Cum se poate face nu ne-a zis nimeni niciodată, când se suspendă toate licitaţiile astea nu ne spun cum să le facm, ne spun doar că nu se pot face. Să nu le facem, că nu a câştigat cine trebuie licitaţia şi să mai facem până câştigă cine trebuie. Vă rog pe toţi să folosim aceată legitimitate pe care ne-a dat-o votul popular să schimbăm toţi aceşti birocraţi şi şmecheri care de ani de zile pe toate guvernele le căpuşează în acelaşi fel. Eu nu stau să mă plâng că m-a bătut sistemul lui CNSC, INS şi mai ştiu eu cine. Toţi cei care vă spun «nu se poate» schimbaţi-i din funcţie, aduceţi-i pe cei care spun cum se poate face, legal, transparent, dar cum se poate. Cum nu se poate - am auzit de un milion de ori şi nu am ajuns prim-ministru şi dumneavoastră la guvernare ca să ne mai spună tot aceiaşi şmecheri ce nu se poate face", a conchis Ponta.