Dumitru Vasile Burcea, sibianul în vârstă de 33 de ani reţinut în cazul tâlhăriei comise în noaptea de 16 spre 17 mai asupra unei familii (Camelia şi Ovidiu Cristescu) din Piteşti, a făcut 14 ani de închisoare pentru infracţiuni cu violenţă, a declarat miercuri prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Marius Ştefan.
Potrivit unor surse judiciare, în acea noapte, o femeie de 41 de ani a fost lovită în cap cu un obiect contondent, în timp ce se afla în curtea casei, iar soţul ei a fost atacat într-o cameră a locuinţei, iar copiii se aflau tot în casă, dar nu au fost atacaţi. Femeia este în comă și a fost operată de două ori la cap. După agresiune, atacatorul a reuşit să fugă cu o importantă sumă de bani, 5.000 de euro şi 7.000 de lei.
"Practic, are cam 14 ani executaţi (...) în ţară pentru violare de domiciliu, furturi, tâlhării, foarte multe fapte. A ieşit din penitenciar în 2013, a fost eliberat condiţionat, mai are 1.407 zile de executat, rămase neexecutate. În situaţia în care judecătorul îl va găsi vinovat de faptele cercetate în dosarul nostru, perioada neexecutată se va adăuga la pedeapsă", a afirmat Marius Ştefan.
El a adăugat că la dosarul privind agresiunea de la Piteşti a fost conexat şi dosarul unei agresiuni din Mangalia a fost conexat , iar bărbatul are calitatea de inculpat, fiind cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni. De altfel, victimele din judeţul Constanţa au fost chemate la Piteşti, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
Citeşte şi Familie bătută cu ranga, în propria casă! Copilul lor a fost martor
"Este cercetat pentru trei infracţiuni, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi tâlhărie calificată în cazul de la Piteşti, iar în cazul de la Mangalia pentru tentativă la tâlhărie calificată", a precizat prim-procurorul Ştefan.
Inculpatul nu şi-a recunoscut fapta şi a susţinut în faţa anchetatorilor că se afla acasă la datele la care au fost comise agresiunile, fără a avea însă martori în acest sens. Pe baza probelor strânse la dosar, procurorii îl vor prezenta miercuri la Tribunalul Argeş cu propunere de arestare preventivă.
"În condiţiile în care este deja reţinut, avem probe în acest moment care să ne îndreptăţească să propunem luarea măsurii arestării preventive", a spus prim-procurorul Marius Ştefan.
Dumitru Vasile Burcea a fost prins în urmă cu o zi, fiind găsit la domiciliul său din judeţul Sibiu. Pentru identificarea suspectului, poliţiştii români au cooperat şi cu autorităţile judiciare franceze, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis AGERPRES.
Familia de milionari agresată într-o vilă din Piteşti / FOTO: Facebook.com
Suspectul a fost identificat după ce poliţiştii au constatat că a mai comis fapte similare atât în România, cât şi pe teritoriul altor state europene.
'În urma expertizării de către specialiştii criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică a mijloacelor materiale de probă ridicate de la faţa locului, a rezultat că persoana care a comis infracţiunea a participat la o faptă cu mod de operare asemănător, petrecută la începutul acestei luni în Mangalia, judeţul Constanţa. De asemenea, datele obţinute au fost comunicate partenerilor din cadrul Tratatulului de la Prüm (...), omologii francezi semnalând un rezultat pozitiv, cel în cauză fiind bănuit de comiterea unor fapte cu mod de operare asemănător, pe teritoriul unor state europene", se mai precizează în comunicat.
Sursa: Agerpres