Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ciprian Anton este campion naţional la tenis în fotoliu rulant la simplu şi la dublu, căpitan al echipei masculine de Cupa Davis şi primul antrenor de tenis în fotoliu rulant din ţară, dar pe lângă toate acestea, el rămâne un exemplu pentru noi toţi, mai ales pentru tânăra generaţie, cea cu “'nu se poate' în gură”, care se îndepărtează tot mai mult de sport şi de viaţa sănătoasă. Născut la data de 24 august 1980, în Sfântu-Gheorghe, Ciprian Anton a dus o viaţă obişnuită. A fost pasionat de sport încă de mic şi a practicat handbal şi judo până în anul 2000. Viaţa lui avea să se schimbe complet după fatidica zi de 19 martie 2003. “Lucram în construcţii cu tatăl meu. Eram pe acoperişul unei case în acea zi. Era gheaţă. Acoperişul s-a surpat şi am căzut de la 7 metri pe spate. Accidentul s-a soldat cu lezarea gravă a vertebrelor T8-T9. Am fost transportat la Bucureşti, unde am fost spitalizat timp de opt luni. S-au detectat multe alte complicaţii: plămâni perforaţi, coaste rupte, braţul drept paralizat, s-a dezvoltat şi un ulcer uriaş. Am fost operat de nenumărate ori. Am fost aproape de un stop cardio-respirator, dar inima mea nu a cedat”, îşi reaminteşte Anton.
La două-trei luni de la instalarea traumatismului, Ciprian a primit o veste necruţătoare. A scăpat cu viaţă din accident, însă îşi va petrece restul vieţii în scaun rulant. “Evident că n-am putut procesa o asemenea informaţie. Am fost convins că voi părăsi spitalul pe picioarele mele şi voi fi acelaşi ca înainte de accident”. A urmat o perioadă grea în viaţa lui. Ajuns acasă, aproape doi ani s-a refugiat în casă şi a ales izolarea de societate. “Eram o fire sociabilă, cu mulţi prieteni, într-un oraş în care lumea mă cunoştea. Dintr-o dată m-am trezit într-un scaun rulant. Mi-a fost greu să accept că mereu voi depinde de cineva, că o treaptă va reprezenta mereu o provocare pentru mine. Chiar dacă m-am izolat, zi de zi am făcut gimnastică pentru a-mi salva braţul drept. Şi am reuşit”, exclamă el cu mândrie.
Aproprierea de sport
Viaţa sportivă a fost un subiect închis pentru Ciprian Anton. N-a îndrăznit nici măcar să viseze că va mai ţine o minge în mână. “Nu ştiam de existenţa unor astfel de discipline sportive. Nu mi s-a spus nici măcar din punct de vedere medical. În tot acest timp, familia şi prietenii m-au susţinut şi m-au ajutat să mă reintegrez”. Traseul vieţii sale s-a schimbat total în momentul în care a fost vizitat de membrii fundaţiei Motivation din Bucureşti. În 2006 a ajuns într-o tabără de modul de viaţă independent. “A fost o tabără destinată utilizatorilor de scaun rulant unde am învăţat să ne descurcăm singuri şi să nu mai depindem de nimeni. În 2007 am fost avansat la nivel de instructor de recuperare activă. Aşa am aflat că se poate practica tenis în scaun rulant, baschet, înot, tirul cu arcul şi chiar atletism, ramuri sportive pe care le-am şi testat. Am început cu baschet şi în 2008 am devenit campion naţional, deşi nici înainte de accident nu am avut tangenţă cu acest sport. Ambiţia şi capacitatea de a mă adapta rapid la situaţii noi m-au ajutat întotdeauna. Aşa am ajuns campion naţional la atletism aproape trei ani la rând, în probe diferite. Am participat la două ediţii ale maratonului de înot 24 ore din Braşov”.
Îndrăgostit de tenis
Aproprierea de tenis s-a produs treptat. În calitate de instructor, el supraveghea persoanele din tabără care practicau acest sport. Până într-o zi, când un antrenor al fundaţiei a făcut un fel de pariu cu cel mai bun practicant al acestei discipline, că Anton este în stare să ajungă la nivelul lui după doar un an. “Când ceilalţi erau la masă, eu m-am aşezat într-un fotoliu rulant pentru tenis, am luat racheta şi câteva mingi şi am simţit o vibraţie specială care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest sport şi să nu mă mai despart de el”. Trecerea de la un scaun rulant obişnuit la unul destinat tenisului nu i-a dat mari bătăi de cap. “Există mai multe tipuri de scaune rulante, în funcţie de traumatismele suferite. Scaunul ortopedic are spătarul şi lateralele mai înalte. Eu folosesc un scaun de tip activ, fiindcă are spătarul mai jos şi nu are laterale, fiind şi mai uşor de utilizat la coborârea treptelor, bordurilor şi diferitelor obstacole. Scaunul de tenis are o anumită înclinaţie a roţilor între 18 şi 22 de grade, astfel încât să permită o deplasare şi o rotaţie mai rapidă şi să împiedice răsturnarea noastră. În ceea ce priveşte regulile, singura deosebire faţă de tenisul obişnuit este că nouă ni se permite să lovim mingea şi după ce cade de două ori, asta doar dacă vrem, fiindcă putem să o lovim şi fără să cadă sau doar după o singură atingere a solului”, ne asigură el.
Ascensiune rapidă
Antrenamentele zilnice l-au propulsat pe covăsnean în topul celor mai buni practicanţi ai tenisului din România. Calităţile sale au fost remarcate şi la turneul balcanic din Bulgaria (2008), unde Anton a cucerit prima treaptă a podiumului la o categorie uşoară. Au urmat alte turnee internaţionale în Ungaria. Revenit acasă, el a fondat în 2010 clubul sportiv Show Time Sfântu-Gheorghe cu secţii parasportive, care astăzi înglobează şi 70 de sportivi valizi. În 2011, a pus bazele primei echipe naţionale de tenis de câmp în scaun rulant a României. “La început mă antrenam cu un sportiv valid, pe care-l remuneram din propriul buzunar de 4-5 ori pe săptămână. Am început să joc tot mai bine şi în 2012 am devenit campion naţional, reuşind să îl înving pe sportivul cotat cel mai bine în ţară, cel pe care-l copiam şi de la care am învăţat tenisul. A fost o bucurie de nedescris. În 2012 şi 2013 am reuşit să organizam campionate naţionale de tenis în fotoliu rulant sub patronajul Comitetului Paralimpic Român. Am simţit că această disciplină este pe un trend ascendent, însă în 2014 numărul sportivilor participanţi s-a redus drastic de la 12 la 6 jucători. Îmi pare rău că nu suntem promovaţi şi sprijiniţi aşa cum se întâmplă în alte ţări, unde jucătorii dispun de toate condiţiile necesare. Din motive financiare, noi nu ne-am permis niciodată un antrenor. Noi vrem să aparţinem de Federaţia Română de Tenis, astfel că la ultima Adunare Generală a FRT am solicitat crearea unui departament special pentru tenisul în fotoliu rulant”, mărturiseşte tenismenul.
Regretul Londra şi visul Rio
În 2012, Anton a sperat până în ultima clipă că va reprezenta România la Jocurile Paralimpice de la Londra. Din păcate, Comitetul Olimpic Internaţional nu l-a răsplătit cu un wild-card. “Această disciplină se bucură de o mare răspândire la nivel mondial. Sunt foarte mulţi jucători de valoare. Cea mai bună clasare a mea a fost în top 260. Ca să ajungi la Olimpiadă trebuie să fii în top 50. Alţi 10 sportivi primesc wild-carduri pentru o ascensiune rapidă sau o contribuţie deosebită la promovarea a acestei discipline în ţara lor. N-a fost să fie. N-am fost selectat, dar îmi păstrez speranţele pentru Rio 2016. Am avut ofertă de a pleca şi de a evolua pentru Italia, dar am refuzat. Simt că rolul meu este de a promova acest sport la noi în ţară”, spune Anton.
2014, an istoric pentru paratenisul românesc
Anul acesta, România a debutat în turneul World Team Cup, echivalentul Cupei Davis. “Până acum nu am avut trei sportivi valoroşi ca să luam startul în competiţie. Am reuşit o performanţă deosebită la debut, ocupând locul 6 din cele 19 echipe participante la turneul din Turcia. În luna mai, România a debutat în premieră la Cupa Mondială în Olanda”, ne spune sportivul. Între cele două competiţii, tenismenii români au participat şi la un puternic turneu în Elveţia, Jura Indoors Cup, unde au întâmpinat probleme mari din cauza companiei aeriene care le-a deteriorat fotoliile rulante. Chiar şi aşa, Ciprian Anton a reuşit să îşi treacă în cont o victorie la simplu împotriva Greciei. În luna iunie a acestui an, Anton a terminat cu bine cursurile şcolii de antrenori şi a devenit primul antrenor de tenis în scaun rulant din România.
Metodă de comunicare
Situaţia sportivilor paralimpici români nu este nici pe departe de invidiat. Sponsorii sunt tot mai puţini, iar practicanţii se răresc pe zi ce trece. “Trebuie să înţelegem că sportul este cea mai frumoasă metodă de comunicare. Noi nu vrem să atragem compasiune şi nici milă pentru că suntem mult mai independenţi decât unele persoane valide. Un fotoliu rulant pentru tenis costă 2.500 de euro, unul modest, fiindcă cele performante depăşesc 3.500 de euro. Se adaugă rachete, termobag, mingi şi overgripuri de 500 de euro. Apoi închiriatul terenurilor de tenis costă. Ca să nu zic că mulţi te refuză fiindcă se tem că deteriorezi suprafaţa de joc. Lucru complet fals. Taxa la turnee ajunge chiar şi la 200-350 de euro. Dacă adăugăm şi costurile de transport şi cazare la turneele din străinătate ajungi la sume consistente. Premiile sunt de 7.000-12.000 de euro pentru câştigarea unui Grand Slam. Noi n-avem punctajul necesar să participăm la un astfel de turneu. În ţară, premiile sunt mai mult modice”.
Fenomenul Simona Halep
“În cadrul unui moment festiv, echipa de tenis în fotoliu rulant şi echipa de Fed Cup a României au participat la o şedinţă foto comună. Când ne antrenam la Bucureşti, le-am întâlnit pe fete pe unul dintre terenurile complexului sportiv. Ştiu că avem toată aprecierea din partea lor, iar ele au susţinerea unei ţări întregi. Urmăresc cu sufletul la gură meciurile lor şi le transmitem mesaje de încurajare şi felicitări după fiecare meci. România şi tenisul românesc aveau mare nevoie de fenomenul Simona Halep. Foarte mulţi copii se îndreaptă spre tenis şi asta nu poate decât să ne bucure. Ascensiunea ei a fost fulminantă, ne-a luat prin surprindere şi ne-a adus mari bucurii. Este un exemplu şi o sursă de energie pentru noi toţi. Este dovadă că poţi să excelezi şi să ajungi la vârf prin muncă şi modestie”, ne-a declarat Ciprian Anton despre îndrăgita sportivă.
