Prapadul de dupa potop

CRONICA ULTIMEI INUNDATII ANUNTATE
Cu inimile innegrite de durere, oamenii izgoniti de ape s-au intors dupa o saptamina la ce a mai ramas din casele lor. Imaginea din satele inundate este rupta parca din "Moartea caprioarei" a lui Labis: "Soarele s-a topit si a curs pe pamint/ A ramas cerul fierbinte si gol/ Ciuturile scot din fintina namol". Saptamina viitoare se anunta din nou ploi torentiale in nordul tarii. 

CRONICA ULTIMEI INUNDAŢII ANUNŢATE ● Cu inimile înnegrite de durere, oamenii izgoniţi de ape s-au întors la ce a mai rămas din casele lor
Sinistraţii s-au întors la ce a mai rămas din gospodăriile lor. Mulţi au venit fie din satele vecine, unde au fost adăpostiţi de forţele de ordine, fie de aproape, de peste drum, de la rudele sau gospodarii cu stare care au case cu etaj, unde s-au adăpostit vremelnic. Acolo au crezut ei că se află mai în siguranţă şi au rămas vii. Chipurile lor s-au stins de durere şi de lacrimi în aceste zile. Maramureş, Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suceava sînt judeţele cele mai afectate.


A fost o dată ca niciodată 28 iulie, cînd o ploaie monstruoasă a coborît din ceruri peste pămînturile Moldovei, în nord. Capetele de "balaur" – Siretul şi Prutul – s-au umflat peste diguri şi peste puterile oamenilor, suflînd şuvoaie de apă înalte cît casa, întinse cît "ceriul".  Rîul învolburat a muşcat din digul de la Mirceşti, înecînd în potop zeci de gospodării falnice ale oamenilor locului. Aproape de momentul zero, cînd 12 case au fost transformate în sicrie de nămol, luînd cu ele, sub pămînt, zeci de animale, circa 1.000 de oameni din localitatea ieşeană Răchiteni au fost evacuaţi. 900 dintre cele 1.200 de hectare de culturi agricole inundate, 1.200 din 1.700 de locuitori sinistraţi. 1.000 de refugiaţi. 450 din 570 de case afectate de sinistru. Joi a venit timpul refacerii. Şi a contemplării inefabilului: distrugeri de zeci de milioane într-o Moldovă şi aşa săracă.
De la 31 iulie, un comandament special a evaluat fiecare pagubă în parte. Oamenii au luptat contra forţelor naturii şi au încercat să înlăture urmările dezastrului.

IISUS DIN RĂCHITENI. Joi, a doua zi după potop. Răchiteni. "Soarele s-a topit şi a curs pe pămînt/ A rămas cerul fierbinte şi gol/ Ciuturile scot din fîntînă nămol", cum spune Labiş în "Moartea căprioarei".

La ieşirea din localitate, drumul pietruit e înghiţit de ape. În stînga şi în dreapta intrării în comună, vîrfurile lanurilor de porumb se iţesc din oglinda nămolului, în aerul fierbinte, încărcat de aburii apelor ce se topesc sub puterea soarelui năucitor. Un om slab îşi împinge bicicleta prin apă. Vine de la rudele de peste deal, din satul Izvoarele. Va ajunge la casa lui, care-şi face ultima mătanie înainte de a se dărîma, suptă de ape. Valuri stîrnite de atelaje care-şi croiesc drum prin mocirlă clipocesc a necaz. Se vîntură prin apele ce ajung pînă la brîu căruţe, maşini mari, pompieri sosiţi cu utilaje speciale, veniţi să cureţe de apă curţile şi beciurile oamenilor. Un Iisus răstignit plînge bătut de vînt şi ars de soare. Trece o căruţă. Apa roşiatică îi spală picioarele muiate de valuri.  

VENEŢIA DE CHIRPICI. Pe uliţele pline de apă, care aduc cu o Veneţie de chirpici, oameni trişti şi îngrijoraţi se îndreaptă fie spre dispensar, fie spre punctul unde se distribuie alimente. Nenea Iacob Anton are ochii încercănaţi, muşcaţi de nesomn. Cu un curaj nebunesc a înotat atunci prin vîltoarea apelor să-şi hrănească animalele lăsate pe celălalt mal. Acum, motopompele torc torenţi învolburaţi care se scurg în şanţuri. Bălţi murdare rîd ştirbe în curţile cîndva mănoase ale oamenilor. Cu capul plecat, Gică Ghercă îşi plînge necazul în oglinda apei. Dacă ar avea putere, şi-ar muta casa sus, pe deal, departe de noroiul şi prăpădul din jur. Un miros puternic de nămol stăruie pe uliţe. La tot pasul, case ciobite, locuinţe cu picioarele luxate, cu piloni de susţinere căzuţi, cu pereţi prăbuşiţi. Una s-a lăsat într-o parte. Pare gata-gata să cadă, dar rezistă: grinda care o susţine se sprijină pe un televizor cu ecranul spart. Cîinii latră a pagubă. "Mie mi s-au dărîmat două camere", se plînge un om, în timp ce altul se jeluieşte că a rămas fără grajd. Un bărbat este tare supărat pentru că i s-au înecat păsările. Dar măcar a salvat porcul, pentru că l-a adăpostit în podul casei. Oamenii se strîng ciorchine să convingă autorităţile că mai degrabă lor li s-a oploşit necazul în bătătură.

TAVANUL RÎDE LA CER. Răchiteniul avea 570 de case. Acum au mai rămas întregi doar 120. 12 s-au dărîmat de tot, opt stau să cadă, iar restul au fost afectate mai mult, ori mai puţin. Sînt proprietari care au aflat de la mii de kilometri depărtare de urgia care i-a lovit. Sînt cei plecaţi la muncă în străinătate, de regulă proprietarii caselor cu etaj. Cei rămaşi la Răchiteni au văzut potopul de aproape. Au stat cu Biblia în sîn şi s-au rugat ca măcar să le rămînă casele în picioare. Au fost oameni cărora li s-a făcut rău de necaz. A venit ambulanţa şi i-a luat rînd pe rînd. Doar mămuca Verona, care-i tare bolnavă, că are Parkinson, n-a plecat deloc, nici în timpul revărsării apelor. A luat-o fiu-su în braţe şi a dus-o pe sus la un vecin care are casă cu etaj. N-au putut să se refugieze din calea războiului cu Siretul şi au privit bătălie după bătălie.

TENEBRELE POTOPULUI. Ca să ajungi la casa familiei Mandache, tragi cu putere aer în piept, îţi încordezi muşchii şi păşeşti prudent peste ape. La două zile de la potop, zidul lichid şi tulbure mărgineşte încă gardurile. Plutesc prin apă cepe, bucăţi de lemn, legume, vise deşarte.  Locuinţa lui Mandache seamănă cu un cadavru. Casa e pusă pe de-a întregul la pămînt. Îi atîrnă ca o plombă tavanul dărîmat. În dormitor, televizorul strivit s-a lipit de podea sub greutatea podului. Pe pat, obosit, tavanul s-a trezit în razele calde ale soarelui. Lîngă el se odihneşte cealaltă bucată de perete. Domnul Mandache, un tînăr de 35 de ani, nu mai are nevoie de cizme, ca toată lumea din sat. Derutat, e fericit că şi-a salvat de la înec o baniţă de ceapă. Casa omului s-a prăbuşit efectiv, plonjînd în apă. Frigiderul s-a zdrobit înmuiat, purtînd în gura deschisă o bucată din fereastră. În curtea familiei sinistrate e întuneric şi tristeţe, chiar dacă soarele arde pe cer. Omul apare din spatele casei cu una dintre găini. Lividă, ţeapănă. Are creasta palidă, iar ochii nu îi mai sticlesc în apă. O poartă în mînă ca şi cum ar fi dus o zgardă, ca şi cum ar fi purtat o sacoşă. "S-au înecat toate, Porcul l-am scăpat, că l-am dus în spate, l-am urcat în podul unui vecin, am dormit cu el", plînge el cu lacrimi nevăzute, secate, umbra omului de mai ieri.  Mută precipitat dintr-o mînă în alta două cepe salvate de la înec. Ele au trecut potopul. În afara bucatelor primite de la oficialităţi, e singura hrană din producţie proprie.

"Îmi vine să mor"

După zile întregi de dormit în corturi sau pe la rude, localnicii din Rădăuţi Prut au venit ieri la case pentru a vedea ce le-a mai rămas şi ce mai pot face. În sfîrşit, Prutul s-a retras în matcă, dar ce a rămas în urma lui cu greu şi-ar fi putut imagina cineva. Sute de case au fost distruse în totalitate, iar cei mai mulţi dintre proprietari nu au mai reuşit să mai salveze ceva. Unora le-a rămas speranţa, alţii nu vor decît să moară.

PRĂPĂD. Puţine case au mai rămas în picioare după retragerea apelor. Mai exact, din cele 350 de case care au fost afectate de apă, 170 au dispărut cu totul. Oamenii sînt disperaţi, mulţi dintre ei spuneau că nici nu mai au pentru ce să trăiască. Unii dintre ei îşi văd pentru a treia oară casa luată de ape. Dar în 1969, cînd a fost ultima inundaţie aveau 40 de ani şi erau în putere. Acum sînt singuri, sînt bolnavi şi fără speranţă. Cîteva case au rămas întregi, cele construite din bolţari sau cărămidă. Chirpiciul este însă mult mai ieftin şi mai toate casele erau construite din chirpici.
Aproape nimeni nu stătea ieri degeaba în Rădăuţi Prut. Cei mai tineri, cu lopeţile în mînă, scoteau mîlul din casă şi încercau să mai salveze ceva din mobilier sau îmbrăcăminte. Pe feţele lor se putea citi disperarea, nu-şi putea imagina un asemenea dezastru.

Cu lacrimi în ochi, bătrînii din sat sînt la capătul puterilor. Nu au nici bani, nici putere să-şi mai facă odată casa. Îţi spun cu seninătate că vor numai să moară şi să scape de greutăţi. "Nenorocire mare. Ce să facem? Aşteptăm să murim, pentru că nu mai avem pentru ce să trăim. Sîntem în vîrstă, nu mai putem nimic să facem. Am copii, dar au şi ei problemele lor, nu pot ei să vină să mă ajute acum pe mine", povestea ieri Valeria Ionescu. Femeia are 70 de ani, iar bărbatul ei 81. Au mai trăit această experienţă, dar spun că nu a fost aşa greu ca acum. Iar acum, acum ei sînt la mila altora. "Sîntem singuri, nu mai putem noi să facem casă la vîrsta asta. Cîte zile oi avea, aicea nu mai stau. Să ne ajute să ne facem casă, dar mai sus. A mai fost o inundaţie, în 1969, dar nu ca acum. Acum a fost nenorocire. Noi am avut casa din bârne, cum se făceau odată, şi de asta mai stă oleacă, dar în interior totul s-a dărîmat. Am scos vaca, viţelul şi atît", spunea femeia. La fel ca alţi oameni din sat, Valeria susţine că nu au fost anunţaţi de viitură.

CAMPANIE ELECTORALĂ. Vizavi de casa Valeriei stă Maria Răileanu. La 80 de ani, singura ei şansă este ajutorul de la stat. Dar nu pune mari baze pe asta. "La mine nici nu intră nimeni în casă, că este pericol. Aşa am ieşit din casă, eu nu am pe nimeni. Nu ştiu unde am să mă duc şi ce am să fac. Stau la o cumnată de-a mea, da’ cît o să pot să stau acolo? Care mai au copii o să vină copiii să-i ajute, dar pe mine cine mă ajută? Şi am cîţiva lei pensie, nu pot să fac nimic. Sînt vai de capul meu, mai bine mi-ar da o pastilă să mor şi gata", plîngea femeia. Ieri la Rădăuţi Prut a sosit şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, însoţit de Cristian David şi Atilla Korodi. "Ei, pentru ei asta este campanie electorală, nu altceva. Nu mă impresionează bulendrele pe care le dau ei, dacă nu am eu acoperiş deasupra capului", spunea vecinul Mariei Răileanu. Din casa lui au mai rămas numai vreo doi pereţi. (Răzvan Constantin)

Soare ca un giuvaer la Răchiteni

La cîrciuma din Răchiteni, oamenii zîmbesc a păcat. Au muncit mult şi acum încearcă să-şi înece necazul altfel, nu doar în apele Siretului. "Avem 12 case dărîmate, 900 de hectare afectate. A venit o comisie pentru identificarea caselor şi a pagubelor. Oamenii încep să fie vaccinaţi împotriva hepatitei A şi tetanosului. Am primit zi de zi apă minerală şi hrană – caşcaval, salam, pîine, conserve de carne, de peşte. Acum, cu cele trei pompe şi trei autospeciale de la pompieri şi Apele Române, facem faţă la potop. E foarte greu, dar o să ne descurcăm, poate şi cu ajutorul semenilor noştri", conchide la final primarul Răchiteniului, Eusebiu Martoncă. Pe cerul înroşit s-a înălţat un curcubeu. Bolta cerească e ca un giuvaer. Jos, e o mare de noroi. Şi toată murdăria aceasta se curăţă cu multă muncă. Dar mîine, lîngă casele dărîmate vor răsări altele, clădite pe pămînt nou, adus din măruntaiele Siretului.