x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul britanic anunţă, de frica românilor şi a bulgarilor, restricţii pentru ajutoare sociale

Premierul britanic anunţă, de frica românilor şi a bulgarilor, restricţii pentru ajutoare sociale

de Istvan Deak    |    18 Dec 2013   •   19:55
Premierul britanic anunţă, de frica românilor şi a bulgarilor, restricţii pentru ajutoare sociale

Restricţiile pentru ajutoare sociale acordate cetăţenilor din UE intră în vigoare la 1 ianuarie în Marea Britanie. Solicitanţii de locuri de muncă din Uniunea Europeană nu vor mai putea pretinde, de la 1 ianuarie, ajutoare de şomaj în primele trei luni după sosirea în Marea Britanie, a anunţat miercuri premierul britanic, David Cameron. France Presse comentează că anunţul a fost făcut pentru a da asigurări unei opinii publice din ce în ce mai îngrijorate în legătură cu un posibil aflux de români şi de bulgari în Marea Britanie, începând cu 1 ianuarie 2014.

Ministrul bulgar de Externe şi-a amânat vizita

Şeful diplomaţiei bulgare, Kristian Vighenin, a apreciat atmosfera actuală drept atât de puţin propice, încât şi-a amânat o vizită la Londra prevăzută pentru finele lui ianuarie, după intrarea în vigoare a libertăţii de acces a muncitorilor bulgari şi români.

O perspectivă care face ca Marea Britanie să se teamă, aşa cum o ilustrează miercuri prima pagină a cotidianului The Sun, care-l îndeamnă pe Cameron să oprească valul de imigranţi. Ziarul cel mai citit de britanici publică un sondaj potrivit căruia 62% dintre britanici apreciază că limitarea imigraţiei europene este “un subiect major, unul de cea mai mare importanţă”.

Context intern

Pentru a încerca să stăvilească aceste temeri, şi pe fondul unei creşteri a puterii partidului antiimigraţionist şi anti-UE UKIP, în apropierea alegerilor europene, premierul a anunţat că solicitanţii de locuri de muncă proveniţi din UE nu vor putea să mai pretindă, începând din 2014, o alocaţie de şomaj în primele trei luni de la venirea în Regatul Unit.

Măsura a fost anunţată la sfârşitul lunii noiembrie, dar nu a fost avansată nicio dată pentru aplicarea ei.

Downing Street precizează că această măsură vizează “împiedicarea persoanelor de a abuza de sistemul de protecţie socială din Regatul Unit”.

Liber pentru români şi bulgari

Ca în alte opt ţări, cetăţenii români şi bulgari, care nu au actualmente dreptul de a exercita decât un număr limitat de meserii, vor avea, începând cu 1 ianuarie 2014, un acces liber la piaţa muncii din Regatul Unit al Marii Britanii.

Guvernul nu oferă statistici privind numărul acestor cetăţeni aşteptaţi în Marea Britanie, de teamă să nu repete greşeala făcută de Guvernul laburist care a subestimat cu mult valul de imigraţie din Europa de Est care a urmat extinderii UE din 2004.

“Britanicii care lucrează din greu se tem pe drept cuvânt că imigranţii vin aici pentru a profita de serviciile noastre publice şi de sistemul nostru de protecţie socială”, a declarat Cameron.

Mai puţin atractivă

“Aceelerând punerea în aplicare a acestor restricţii, vom face Marea Britanie mai puţin atractivă pentru imigranţii europeni care doresc să vină aici şi să încerce să trăiască pe spinarea statului”, a adăugat premierul britanic.

Suspendarea acestei alocaţii de şomaj – de 56,80 de lire (67 de euro sau 90 de dolari) pe săptămână - intră în cadrul, mai larg, al întăririi accesului la ajutorul social pentru imigranţi, anunţat de Guvern în ultimele săptămâni.

David Cameron a anunţat în noiembrie că intenţionează să îi trimită acasă pe imigranţii incapabili să se întreţină şi să împiedice revenirea lor timp de un an.

Liderul conservator, care s-a angajat să obţină reforme ale UE înaintea organizării unui referendum până în 2017, în cazul realegerii sale, a mai spus că vrea să obţină limitări ale libertăţii de circulaţie în UE, atrăgându-şi un avertisment sever din partea Bruxelles-ului.

Plafonare

Sunday Times prezenta weekend-ul trecut un document al Home Office în care era prevăzută o plafonare a numărului imigranţilor europeni la 75.000 pe an.

“S-a încheiat cu turismul pentru ajutoare sociale”, a comentat la BBC şi ministrul însărcinat cu Munca, Ian Duncan Smith, afirmând că şi alte ţări europene vor face la fel.

Opoziţia laburistă l-a acuzat pe David Cameron că acţionează în ultimul minut, susţinând, însă, aceste măsuri. “Laburiştii au cerut aceste restricţii încă de acum nouă luni”, a reamintit un reprezentant al partidului, Yvette Cooper.

În opinia lui Jonathan Portes, de la Institutul Naţional de cercetări economice şi sociale, este vorba despre “măsuri-fantomă pentru a combate o problemă-fantomă”. Cercetătorul subliniază că Guvernul s-a abţinut să spună câţi imigranţi solicită ajutoare sociale în primele trei luni de la venirea în ţară. “Este posibil ca argumentele lor să fie zdruncinate”, a spus el, subliniind că numărul imigranţilor este mult mai mic decât se vehiculează.

Comisia Europeană va examina noile măsuri

Comisia Europeană a anunţat că va examina noile măsuri anunţate de Marea Britanie privind restricţionarea ajutorului de şomaj pentru a evalua conformitatea lor cu legislaţia UE, a declarat miercuri Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precizând însă că, în primele trei până la şase luni, plata ajutoarelor de şomaj pentru cetăţenii din UE care îşi caută un loc de muncă în această ţară este asigurată de statele din care provin.

“CE va examina noile măsuri anunţate de Marea Britanie. Pentru moment este prea devreme pentru a spune dacă regulile sunt conforme sau nu. Marea Britanie are obligaţia, ca toate statele membre, să notifice Comisia şi alte ţări membre în legătură cu schimbările la regulile privind securitatea socială care afectează alte state”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Laszlo Andor în cadrul briefingului de presă cotidian.

Drepturi

“Aş vrea să evidenţiez că, în orice caz, cetăţenii UE care vin în Marea Britanie să caute un loc de muncă au dreptul la alocaţii din ţările lor de origine, până la trei sau chiar şase luni în unele state. Deci, cu alte cuvinte, când îşi caută de lucru în Marea Britanie, ţările lor de origine le plătesc alocaţiile de şomaj. Aş mai vrea să subliniez că nu există nicio dovadă că cetăţenii UE merg în Marea Britanie pentru a solicita beneficii sau că există un abuz sistematic al sistemelor de securitate socială”, a mai spus Jonathan Todd.

×